Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret / Brînduşa Magazin a creat un colţ de Rai în florărie

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Este iubitoare de animale şi plante, fost ziarist, fotograf, desenator. Multă vreme, în prim-planul vieţii ei au fost copiii. Acum florile îi ocupă tot timpul.Brînduşa Magazin şi-a dorit să aibă o florărie proprie încă din copilărie. Au trebuit să treacă aproape 40 de ani până când şi-a văzut visul cu ochii. În adolescenţă, deşi era înclinată spre ştiinţele umane, ea a făcut liceu cu profil real deoarece aşa erau timpurile atunci.

A cochetat cu jurnalismul, a fost desenator de modele, a încercat să fie fotograf profesionist, însă niciunul din domeniile încercate nu i-au oferit satisfacţia pe care o căuta.

„Degeaba ai ştiinţă dacă nu ai viziune“

„Cu toate că îmi plăcea ceea ce fac, am constatat că din ziaristică nu se fac bani şi m-am reprofilat pentru a le oferi copiilor condiţii cât mai bune. Aşa că am hotărât să fac ceea ce-mi place obţinând şi profit“, explică Brînduşa Magazin.

Şi-a găsit liniştea abia după ce şi-a deschis prima florărie, în 1990, într-un spaţiu închiriat. În scurt timp ea a devenit apreciată pentru florile şi aranjamentele florale create şi expuse de ea. Datorită comenzilor şi vânzărilor zilnice, femeia a reuşit să-şi facă o florărie proprie.

Din punctul ei de vedere, o florărie nu poate fi profitabilă şi de lungă durată, dacă nu există dăruire şi mai ales talent. „Degeaba ai viziune, dacă nu ai ştiinţă şi degeaba ai ştiinţă, dacă nu ai viziune. Nu poate oricine să facă această meserie. De aceea am făcut şi Facultatea de Horticultură şi mi-am luat licenţa în peisagistică. Mi-a plăcut foarte mult“, a spus Brînduşa Magazin. Cu toate că este şefă şi are angajaţi, Brînduşa nu se dă în lături de la muncă niciodată. Lucrează cot la cot cu angajatele ei şi este de părere că românilor din ziua de azi le lipseşte „cultul locului de muncă şi al responsabilităţii“.

Are grijă de plante ca de pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 22 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 22 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 38 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°