Cel mai bine a conturat relaţia dintre Ştefan Iordache şi Michaela Tonitza teatrologul Ludmila Patlanjoglu, în cartea “Regele Scamator”, apărută în 2004 la Editura Nemira.
În volum, există un capitol intitulat „Şansa vieţii mele, Michaela", în care actorul vorbeşte despre devotamentul nemărginit al soţiei sale. Când actorul a întâlnit-o, Michaela era asistentă la Institutul de Teatru. „Am stat de vorbă, a doua zi ne-am văzut iar, ne-am sărutat. Părea să se înfiripe ceva serios", povesteşte în carte actorul, care la început s-a arătat intimidat de faptul că ea era nepoata pictorului Nicolae Tonitza.
S-a stins de dorul lui Ştefan Iordache
Sebastian Papaiani: „După ce l-a pierdut, tot pentru el a trăit
VIDEO Soţia regretatului Ştefan Iordache s-a stins de prea mult dor
A murit Mihaela Tonitza, soţia regretatului actor Ştefan Iordache
„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi-o iubesc. Michaela a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul", mărturiseşte actorul.
„Din momentul în care Michaela a intrat în viaţa mea, simt că soarta este blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare.
Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru. Fără să o am alături, toate ar fi fost altfel", subliniază actorul în „Regele Scamator".
Ştefan Iordache mărturiseşte că ei se completau. „Profesional, Michaela este un teoretician, iar eu sunt un practician. Fiecare îşi vede de meseria lui. Niciunul dintre noi nu-şi permite să intervină în meşteşugul celuilalt. Nu-mi permit să-i spun cum să scrie, ori să-i impun părerea mea despre spectacol.
Ea, la rân