Politicienii din partidele parlamentare sunt aşteptaţi luni la Cotroceni, pentru consultări privind modificarea Constituţiei. Ce rol are o nouă Constituţie? La această întrebare a răspuns Gabriel Berca, PNL, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Realitatea.
"Să degreveze statul român de aceste blocaje care apar la un moment dat în funcţionarea instituţiilor, să nu mai avem situaţii de blocaj între Guvern - Preşedinţie - Parlament. Să nu ne mai trezim cu situaţii de genul: vrem să dăm jos preşedintele Senatului, noi suntem majoritatea, nu contează că poate este neconstituţional. Dacă nu venim cu nişte clarificări , vom ajunge, din nou, la un dialog al surzilor", a explicat Berca.
Întrebat de variantele propuse de PSD spre dezbatere în şedinţa de mâine, domnul Corlăţean a spus că sunt mai multe opinii în partid.
"Sunt oameni care suţin alegerea, în continuare, de o manieră universală, directă, a preşedintelui, sunt alţi oamen, iar eu mă număr printre aceştia, care spun că sunt în favoarea unei republici parlamentare. Acolo Executivul este Executiv, dar nu cu două capete. Cu prim ministru cu competenţe clar delimitate. Acolo unde Parlamentul desemnează Preşedintele şi are nişte competenţe mai puternice de control parlamentar asupra modului în care Executivul îşi face treaba.
Majoritatea parlamentară este cea care trebuie să aibă rolul de a desemna candidatul pentru prim ministru, el urmând a fi desemnat în urma consultării cu partidele politice reprezentate în Parlament", a explicat Titus Corlăţean.
Întrebat dacă este de acord cu propunerea europarlamentarului PDL Cristian Preda, ca preşedintele să aibă dreptul de a dizolva Parlamentul, Berca a declarat: "Sunt câteva propuneri la care noi ţinem foarte mult. Important e să existe un dialog real pe tema Constituţiei pentru că mi-aş dori să nu facem modificări la o Constituţie