Poate prezenţa lui Hagi Abdulah Aga în marile bucătării de la Topkapî ar fi trecut neobservată dacă el nu ar fi creat, pentru deliciul sultanului şi al suitei sale, o serie de deserturi inconfundabile care aveau ca bază suavul "kaymak" specific oraşului său.
Pe la începutul veacului al XVIII-lea, cam pe când la Istanbul începea "Era Lalelei" (1718-1730) - administraţia Imperiului Otoman hotărâse să planteze în cetatea de pe malul Bosforului foarte multe dintre aceste delicate flori de primăvară, care erau pe placul sultanului -, la cuhniile din Topkapî avea să ajungă şef al bucătarilor un om în floarea vârstei, originar din oraşul cappadochian Kaymaklî.
Hagi Abdulah Aga fusese recomandat de Ibrahim Paşa - guvernatorul provinciei Cappadochiei. În scurtă vreme, caimacul avea să cucerească întregul spaţiu aflat sub influenţă otomană, iar pentru că reprezenta o culme a rafinamentului gustului, cuvântul "caimac" a ajuns să fie până în ziua de astăzi sinonim cu excelenţa în orice domeniu. În expresia "a lua caimacul", asta înseamnă a lua tot ceea ce este mai preţios.
"Kaymak"-ul e indisolubil legat de numele vechii localităţi cappadochiene Kaymaklî, loc aflat astăzi în atenţia turiştilor, căci aici este unul dintre fabuloasele oraşe subterane, unde se refugiau primii creştini. Descoperit de arheologi după anii 1970, oraşul primelor secole creştine primeşte anual sute de mii de vizitatori, fiind situat nu departe de muzeul în aer liber de la Goreme, de Valea Îndrăgostiţilor ori de Valea Porumbeilor, ca şi de cetatea de la Uchisar - toate repere importante în orice traseu cappadochian.
De-a lungul secolelor, întreaga zonă s-a aflat, succesiv, în stăpânirea hitiţilor, a grecilor, bizantinilor, selgiucizilor şi a otomanilor, care s-au ocupat aici cu agricultura - platoul din jurul oraşului rupestru era ideal pentru cultivarea
