Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Gimnaziul “Cosbuc” mai sunt opt locuri la sectia romana

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 14 martie 2010 ·

Cotidianul Zi de zi lanseaza un serial despre inscrierile in clasele I ale gimnaziilor si scolilor generale din judetul Mures. Din toamna, potrivit unei hotarari de guvern emise in decembrie 2009, scolile vor primi bani in functie de numarul de elevi. Astfel scolile de la oras vor primi 2.200 de lei, iar cele de la sate cate 2.600 de lei pentru fiecare elev in contul anului scolar 2010-02011. Cadrele didactice care nu vor avea clase suficient de numeroase risca sa nu-si mai primeasca salariile.

Din grupa pregatitoare, la scoala

În clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de sase ani până la data începerii anului şcolar, dar şi cei care vor implini sase ani pana la sfarsitul anului calendaristic, cu conditia sa aiba o dezvoltare psiho-somatică adecvata. La cererea scrisa a parintilor, tutorilor sau sustinatorilor legali, inscrierea poata fi amanata cu un an. Unităţile şcolare trebuie să răspundă, în scris, în timp util, tuturor solicitărilor de înscriere depuse de către părinţi şi sa afişeze, până la data de 7 mai, lista copiilor înscrişi în clasa I.

Data de 1 mai nu are caracter de termen limită, înscrierile fiind în continuare posibile, conform legislaţiei în vigoare.

Oferta educationala a Gimnaziului George Cosbuc

“Am incercat recrutarea elevilor prin impartire de fluturasi pe la cutiile postale, invatatoarele au fost pe la gradinitele din cartierul Tudor, de la “Electromures“, apoi mai sunt copii care s-au dus la Scoala nr. 5 , la “Dacia”, unde nu s-au aprobat inca numarul de clase, la Scoala nr. 4 nu sunt atatea clase, mai speram sa vina si de la Unirea si de la Bolyai”, aflam de la secretariatul fostei Scoli nr. 3 din Tudor. Din cele 50 de locuri la sectia romana mai sunt opt locuri, iar din cele 25 de la sectia maghiara au ramas neocupate pana ieri, zece locuri.

Inscrierea la clasa I

Gimnaziul George Cosbuc,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 5 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 3 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Rogobete: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Rezerviștii din București și Ilfov, chemați de MApN la un exercițiu de mobilizare

Adevarul acum o ora
Rezerviștii din București și Ilfov vor participa, între 12 și 20 octombrie, la exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru verificarea pregătirii populației și a instituțiilor pentru apărare.

FOTO Captură record! Aproape 5 milioane de bancnote contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud,

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma cooperării instituționale D.C.C.O. – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de moneda cu Biroul Vamala de Frontieră Otopeni și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, la data de 10 octombrie 2025, în portul Constanța Sud, au

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

CSM îl acuză pe Ilie Bolojan de minciună și îi cere să nu facă presiuni asupra CCR: „Justiția nu poate fi o temă constantă de campanie electorală”

HotNews acum 3 ore
Consiliul Suprem al Magistraturii transmite vineri că proiectul de lege cu reforma pensiilor magistraților pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament nu are nicio legătură cu obligațiile României din PNRR precum a afirmat joi Ilie Bol

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

„Nu e o problemă pentru noi” dacă SUA refuză să prelungească tratatul New START, spune Putin. „Rusia continuă să dezvolte și să testeze arme nucleare de nouă generație”

HotNews acum 37 minute
Rusia dezvoltă noi arme strategice și nu ar fi critic pentru Moscova dacă SUA ar refuza să prelungească limitele privind numărul de ogive nucleare stabilite într-un tratat privind armele nucleare care expiră anul viitor, a declarat vineri președinte

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°