Michaela Tonitza-Iordache nu a mai putut zăbovi în lumea noastră. A plecat în mare tăcere spre celălalt tărâm. Forţa lăuntrică pe care a stăpânit-o cu întreaga-i făptură nu a mai prididit. A păşit prin umbre, făcând loc în lumină altora. A făcut pârtii prin desişul vieţii, ca altcineva să alunece pentru a izbuti. S-a bucurat întotdeauna pentru oamenii cărora le-a dedicat viaţa. A fost făclie nu numai vieţii lui Ştefan Iordache, omul pe care l-a iubit, l-a adorat şi a cărui dispariţie a înfrânt-o; a călăuzit cu harul său pedagogic promoţii de teatrologi. A format şi generaţii de spectatori (indirect), prin diriguirea, cu mult simţ gospodăresc, a Teatrului Ţăndărică timp de 13 ani. A lăsat scrieri importante în teatrologia românească, publicând studii, dar făcând şi dramatizări din marea literatură a lumii. Michaela Tonitza-Iordache a fost şi rămâne un teatrolog desăvârşit în cultura română.

Dna Tonitza a devenit însă slab de înger, o dată cu plecarea lui Ştefan Iordache. Exact un an şi jumătate a rezistat fără el. Greu de spus cum a rezistat. Totuşi a reuşit să pună la cale nişte lucruri importante, care să ţină vie memoria actorului şi omului iubit. Ea a instituit, în actualul an universitar, bursa anuală "Ştefan Iordache", pe care o obţine un student (cel mai bun de la anul III Actorie), de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ­ UNATC, acolo unde s-a format actorul Ştefan Iordache, acolo unde a fost profesor ani la rând Michaela Tonitza-Iordache. De asemenea, la ediţia de anul trecut a Galei Absolvenţilor UNATC, a înfiinţat un premiu care poartă numele marelui actor. Un alt premiu "Ştefan Iordache" se acordă, începând cu ediţia 2009, la Gala Tânărului Actor "HOP", revenind celui mai bun interpret al rolului masculin.

A gândit şi alte proiecte, dar fără să le mai vadă rodul aici. Îi va călăuzi pe alţii, de acolo, de Sus