Deşi Guvernul a decis ca din ianuarie 2010 să nu se mai perceapă accize produselor de lux, pe rafturile magazinelor parfumurile au aceleaşi preţuri ca anul trecut. Comercianţii spun că nu au ieftinit produsele deoarece încă mai au stocuri din 2009. Astfel, un parfum cumpărat din Bucureşti costă mai mult decât unul luat de la Paris.
Cei care au vizitat măcar o ţară străină probabil aţi remarcat că majoritatea produselor de înfrumuseţare şi a apelor de toaletă sau a parfumurilor sunt vizibil mai ieftine decât la noi. Asta în ciuda faptului că şi în România sunt prezenţi retaileri renumiţi la nivel internaţional precum Sephora sau Douglas. De exemplu, la Sephora Paris, amplasată chiar pe celebrul bulevard Champs Ellysée, o apă de parfum (n. red. - mai concentrată şi mai scumpă) costa, în 2009, cât o apă de toaletă vândută tot la Sephora, dar în Bucureşti.
Comercianţii motivau, până anul trecut, că la noi preţurile sunt mai mari deoarece ei trebuie să plătească accize de 25% din preţul apelor de parfum, 15% în cazul apelor de toaletă şi 10% la apele de colonie. Guvernul a decis, însă, ca de la 1 ianuarie 2010 să fie eliminate accizele pentru produsele de lux, prin Ordonanţa de Urgenţă 109 pentru modificarea Codului Fiscal.
Mai erauconsiderate produse de lux şi blănurile naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie sau capră), pentru care acciza era de 45%, articolele din cristal (accize de 15%), bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor (10%), arme clasice şi de vânătoare, altele decât cele de uz militar (100%).În ciuda reglementărilor fiscale, în magazinele de profil sticuleţele cu licorile parfumate stau frumos aşezate pe rafturi, la preţurila fel de piperate ca şi anul trecut. Comercianţii se apără şi spun că încă mai au stocuri din 2009.
„Nu putem să vindem un parfum achiziţionat în decembrie de la furnizori fără accize. Pro