Ratele creditelor în euro au şanse să crească semnificativ în anii următori, dar o parte din majorare ar putea fi amortizată de aprecierea monedei naţionale. Dobânzile percepute de bănci la împrumuturile în euro sunt în prezent la niveluri reduse, fapt care îi ajută pe solicitanţii actuali să poată împrumuta sume mai mari. În viitor, însă, ratele vor creşte dacă majorarea ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană (acum la minime istorice) se va reflecta şi î
Ratele creditelor în euro au şanse să crească semnificativ în anii următori, dar o parte din majorare ar putea fi amortizată de aprecierea monedei naţionale.
Dobânzile percepute de bănci la împrumuturile în euro sunt în prezent la niveluri reduse, fapt care îi ajută pe solicitanţii actuali să poată împrumuta sume mai mari. În viitor, însă, ratele vor creşte dacă majorarea ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană (acum la minime istorice) se va reflecta şi în mărirea dobânzilor practicate pe piaţă.
Rata lunară aferentă unui împrumut în valoare de 57.000 de euro contractat în programul „Prima casă“ ar putea creşte de la circa 294 de euro, cât este în prezent, la 395 - 410 euro la sfârşitul anului 2012, potrivit calculelor făcute de Capital pe baza estimărilor analiştilor bancari. Dobânzile la finanţările din acest program sunt limitate la EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus o marjă de patru puncte procentuale. În condiţiile în care dobânda solicitată de cele mai mari bănci europene pentru depozitele cu scadenţe la trei luni este la un nivel minim, de 0,65%, dobânzile percepute la aceste împrumuturi sunt de 4,65% în prezent.
Dobânzile la împrumuturile noi pentru locuinţe acordate în afara programului guvernamental sunt legate de cele mai multe ori de ratele EURIBOR la trei luni sau la şase lun