Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Voicu este zootehnistul îndrăgostit de ştiinţele juridice

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Fostul director al Direcţiei Agricole este doctor în Zootehnie, absolvent al Facultăţii de Drept şi, de patru ani, şeful Departamentului Agricultură din cadrul Facultăţii de Inginerie Brăila.

Şi-a dorit de copil să se îndrepte către o meserie unde să poată lucra cu animalele. I-au plăcut însă şi ştiinţele juridice ori pictura, în egală măsură. După terminarea liceului, a ales să se îndrepte spre zootehnie, deoarece iubeşte animalele.

La absolvirea facultăţii, în 1980, a fost şef de fermă la fostul IAS Baldovineşti pentru ca, nouă ani mai târziu, să ajungă director tehnic la complexul de creştere a porcilor ISCIP Brăila, unde a fost numit director general, în 1995.

În 1998, era director la Direcţia Agricolă, iar în 2005 director adjunct al Direcţiei Agricole.

Nu a uitat nici dragostea pentru ştiinţele juridice şi s-a înscris la Facultatea de Drept în 2000. A făcut un Master în Ştiinţe Politice şi Administrative, iar din 2005 este şef de lucrări la Facultatea de Inginerie Brăila. De patru ani este şef al departamentului Agricultură din cadrul Facultăţii de Inginerie.

"Am făcut Facultatea de Drept din dragoste pentru ştiinţele juridice. Perioada 2000 - 2005 a fost dificilă, am avut mult de lucru, pregăteam cursurile şi laboratoarele. Practic, am fost şi profesor, şi student", povesteşte Gheorghe Voicu.

Pentru a-şi susţine cursurile la Drept, fără a afecta bugetul familiei, şi-a mai luat o slujbă: de profesor la Facultatea de Inginerie. Ultimul ţel a fost pictura, care însă a rămas doar la nivel de hobby.

"Ca să poţi face un lucru frumos, din inimă, trebuie să ai timp, să te dedici acelui lucru, să ai starea necesară. Pentru a face pictură trebuie să ai o anumită stare sufletească", spune Gheorghe Voicu.

Activitatea la catedră

Trecând prin experienţa de profesor şi cea de elev, a observat că există o goană nebună de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 7 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 8 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 6 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 8 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 8 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 9 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Emisiunile zilei de joi, 16 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 7 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°