În Piracanga se întâlnesc în fiecare zi oameni din toate părţile lumii. Este un specific al locului - aici nu mai contează naţionalitatea şi culoarea pielii. Oamenii se adună mânaţi de aceeaşi bucurie de viaţă şi fac o reverenţă în faţa bogăţiei de culori a Pământului.

Baia în râu de la ora 4 şi jumătate. Din fiecare după-amiază, când soarele îşi mai domoleşte focul, în drumul său neîntrerupt către asfinţit. La ora 4 şi jumătate, fără să ne fi vorbit între noi, râul devine locul de întâlnire al copiilor, părinţilor şi vizitatorilor din Piracanga. Şi stăm în apă, cu copiii în braţe, povestind despre vieţile noastre şi jucându-ne cu fericiţii ăştia de micuţi!

Ăsta e unul dintre lucrurile ­ce-mi plac foarte tare în colţul ăsta de Lume în care am poposit pentru o vreme: oameni de pe tot globul se întâlnesc, fără să se vorbească înainte, în râu, la ora 4 şi jumătate după-amiaza. Italieni, spanioli, portughezi, români, ecuadorieni, uruguayeni, germani, englezi, austrieci, ruşi, israelieni, sud-africani, americani, brazilieni, olandezi, francezi, suedezi, elveţieni, kenyeni, japonezi, norvegieni, argentinieni.

Ne regăsim cu toţii în acelaşi loc, fără să mai conteze graniţele, culturile diferite, obiceiurile de acasă şi limba. Pur şi simplu, suntem cu toţii cetăţeni internaţionali ai Planetei Pământ, având în comun acelaşi dor în inimă: dorul de libertate, dorul de a ne întoarce la origini, la simplitatea şi la curăţenia vieţii.

Departe de „viaţa trecută"

Cu toţii folosim acelaşi termen pentru a defini existenţa noastră la oraş: „viaţa noastră trecută". Cu toţii avem în palmares cariere, educaţie ­înaltă, nişte zeci de ani petrecuţi în sistem, prieteni care nu înţeleg, familii care nu ne acceptă noile alegeri şi cu toţii vorbim aceeaşi limbă, în amestecul de engleză cu spaniolă şi portugheză care a început să caracterizeze Pi