Public acest text dintr-un singur motiv. El ofera implicit raspunsul la intrebarea pe care un prieten mi-a adresat-o dupa ce a citit textul “Ipocrizia autorilor si credulitatea comentatorilor”. De ce scrii asta, pentru cine scrii asa ceva? Ce vrei sa obtii cu el? De ce scriam randurile acelea si ce speram sa rezulte dupa ce ele vor fi fost citite a fost deja spus. De Iris. Cel care semneaza textul pe care urmeaza sa il cititi. Comentariul a fost postat la textul mentionat mai sus.

I se poate da un raspuns fulgerator, de genul “schimba canalul”, “nu te (mai) uita”, “citeste altceva”, sau i se poate spune ca a inteles gresit rolul presei. Arta si literatura ii pot oferi mai bine ceea ce el cauta in presa. Totusi, textul lui Iris exprima o revolta, o tradare, o speranta. Poate si o solutie. Pentru noi. Intre patetism si emotia buna a textului lui Iris, alegeti fiecare ce vreti.

“Cine esti tu ziarist roman ca imprastii in jurul tau descurajare, neincredere, suspiciune, pesimism? Cine esti tu ca sa-mi spui mereu ca nu se poate si ca nu mai avem cale de-ntors? Cine esti tu sa imi tai aripile, sa-mi inneci visele? Viata a fost mereu de neoprit…au fost razboaie, calamitati si lumea spera sa mai traiasca macar o zi, doar o zi…si acolo unde a ars pamantul mai tarziu au rasarit flori.

Cine esti tu de inpanzesti peste tot cultura mortii, a neincrederii, a bratelor atarnate ca plumbul…ca de, nimic nu se mai poate in Romania. Si cand ai ajuns la concluzia asta mi-ai starnit fantezia ca in alte tari e mai bine, ca tot ce este bun este dincolo…dar am umblat prin lume si iti spun ca sistemele sociale si politice sufera peste tot cu singura diferenta ca acolo unde pluteste in aer cultura vietii e mai usor de suportat. Si acolo departe am vazut ca platesti si utlima picatura de apa care o bei, am vazut ca este suspicios sa intanzi mana la creanga unui copac si sa ru