Sălbăticiunile mor discret. Le bănuim încă trăind liniştite la adăpostul pădurilor, chiar şi atunci când ele s-au stins de mult. Stă în firea omului să se îngrijoreze doar de ceea ce vede, şi cum, murind, fauna nu lasă cioate asemenea copacilor, trezind emoţia vreunui reporter, împuţinarea şi dispariţia speciilor sale constituie o realitate ignorată.

Cu atât mai mult, "iniţiaţii" acestui domeniu discret - cercetătorii şi dascălii de profil - au datoria avertizărilor oneste, adresate autorităţilor şi opiniei publice. Şi dacă acest fapt se întâmplă în alte părţi de lume, România îşi arată şi cu acest prilej vocaţia de adăpost al imposturii. Fiindcă prestaţia acestor "specialişti" - cocoloşiţi în instituţii cu nume pretenţioase - şi girul lor scris (vai, cu pretenţii de ştiinţă!), acordat mercantil unor politici falimentare pentru biodiversitate, generează incredibile atentate oficiale la genofondul faunistic.

Anexa 6 la Regulamentul privind obţinerea permisului de vânătoare (aprobat prin ordinul ministrului Agriculturii nr. 539/2009), cuprinzând întrebările testului ministerial în urma căruia doritorii pot deveni vânători, este un exemplu. Voi trece peste cele 100 de hibe flagrante ale chestionarului - greşeli de fond şi confuzii "de specialitate" -, fiindcă tocmai schingiuirea logicii şi a limbii române în acest act guvernamental este mult mai sugestivă pentru nivelul de inteligenţă şi cultură al autorilor. Şi nu trebuie uitat: chestionarul nu reglează intrarea în rândul şahiştilor, ci se adresează viitorilor practicanţi ai unui hobby aducător de moarte.

În amintitul regulament, pentru limbajul cinegetic, autorii inventează termenul de "jargon vânătoresc", dovedind necunoaşterea semnificaţiei cuvântului cu pricina. Şi, fiindcă au inventat "jargonul", se grăbesc să îl umple pe loc cu o sumedenie de năzăriri greoaie cu pretenţii de co