Doi sponsori din Bucureşti şi Timişoara au fost impresionaţi de povestea gorjenilor. Costurile pe care le implică participarea la Festivalul Internaţional Francofon din Spania vor fi suportate de Loteria Română.
Exact în momentul în care nimeni nu mai spera că se vor strânge banii necesari pentru participarea actorilor cărbuneşteni la Barcelona, directorul Colegiului Naţional Tudor Arghezi a primit vestea că doi sponsori din Timişoara şi Bucureşti vor să-i sprijine pe elevii talentaţi.
Ajutorul a apărut după prezentarea cazului trupei de teatru în paginile ziarului Adevărul de Seară Târgu-Jiu.
„Îmi face o deosebită plăcere să constat că, într-un context economic delicat, există şi oameni de o calitate morală şi valoare umană cu totul remarcabile. Reprezentanţii Loteriei Române au fost de acord să ne sponsorizeze şi ne-au oferit suma de 10 mii de lei, iar o firmă de salubrizare din cadrul Pefecturii Timişoara ne-a oferit suma de 4500 de lei, la care se adaugă şi cei 1600 de euro primiţi de la primărie. Este dezamăgitor să constaţi că cei de la care te aştepţi cel mai mult nu te ajută, fiind nevoie de susţinerea unor oameni din alte judeţe“, declară Gabriel Birău, directorul CNTA, din Târgu-Cărbuneşti.
Performanţa elevilor, ignorată de autorităţile de la Gorj
Reprezentanţii autorităţilor judeţene au refuzat cu desăvârşire să-i susţină pe tinerii care vor reprezenta România la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon din Spania. Piesa „Une ferme en T.R.O.P.“ le-a detronat pe cele prezentate de ruşi, turci, austrieci şi români, prezenţi la Festivalul de la Arad şi are toate şansele să urce din nou pe podium la Barcelona.
Cel care i-a îndrumat pe cărbuneşteni către Loteria Română a fost nimeni altul decât Laurenţiu Dumitru Andrei, directorul General Adjunct al Direcţiei Generale de Trez