Turism exploziv, afaceri prospere şi paradis imobiliar. Veneţia ar putea fi „tărâmul tuturor posibilităţilor". Asta dacă n-ar fi pe moarte

În fiecare zi, aproximativ 55.000 de turişti îşi sprijină coatele pe balustradele mâncate de secole ale podului Rialto din Veneţia, admirând trecerea gondolelor pe Canal Grande. Pe 14 noiembrie 2009, acei vizitatori suficient de curajoşi să se aventureze în apa de jumătate de metru, care inundă oraşul în fiecare iarnă, ar fi asistat, tot de pe treptele celebrului pod, la procesiunea de... înmormântare a Veneţiei.

Douăsprezece gondole cu veneţieni îmbrăcaţi în negru, dintre care una purtând un sicriu... roz cu flori de aceeaşi culoare, au străbătut Canal Grande în amintirea „defunctei" Veneţii. În spirit italian, procesiunea s-a încheiat cu oamenii sărind pe sicriul roz, făcându-l ţăndări şi fluturând steagul Păsării Pheonix, simbolul renaşterii din cenuşă. „Veneţia nu a murit, este doar foarte obosită!", a fost concluzia evenimentului stropit din plin cu şampanie.

Deşi simbolică, înmormântarea Veneţiei ascunde un adevăr crunt: populaţia oraşului din Lagună a scăzut continuu în ultimii 50 de ani, ajungând la sfârşitul lui 2009 la doar 60.000 de locuitori. În acelaşi timp, numărul turiştilor a crescut de 30 de ori, atingând anual aproape 20 de milioane de vizitatori. Rezultatul: un oraş din ce în ce mai prosper, din care locuitorii fug, însă, încotro văd cu ochii. În fiecare an, peste 1.500 de veneţieni preferă să-şi vândă casele la un preţ ameţitor şi să se mute în orice alt oraş în care să poată scoate capul din casă fără să fie deranjaţi de bliţurile turiştilor.

FORŢE INEGALE. Creatoarea de modă Lucia Bianchin, 34 de ani, a locuit în Veneţia Santa Lucia până în anul 2005, când a luat decizia de a se muta la Milano cu soţul şi cu fetiţa sa de numai un an. „Mi-e dor de Veneţia în fiecare zi, dar o