Ieri am fost pe un teren despre care credeam că aparţine exclusiv bărbaţilor, pregătită de observaţii suculente şi ironice despre risipa de testosteron! Îmi pare rău, deci, dacă va dezamăgesc, dar mi-a plăcut teribil de tare experienţa, şi am s-o repet cu proxima ocazie!

Sunt un fan declarat al întâmplărilor live. Concerte sau discuţii, le prefer aşa, au mai multă emoţie şi nerv. Aşa că ieri pe la prânz, mi-am învins răceala proaspăt instalată şi, după ce am căutat câteva reguli de joc pe Wikipedia, măcar cât să nu mă bucur dacă nu e cazul, am fost la meciul de rugby România-Georgia! Nu eram prima dată într-o tribună la meci, dar a fost prima dată când am urmărit un meci de rugby cap-coadă.

Invitaţia a venit de la Chinezu, care s-a dat de trei ori peste cap şi-a făcut rost de-o tribună pentru twitterişti şi bloggeri. Pe drum, ca să nu mă duc cu mâna goală, şi pentru ca să-mi justific cumva întîrzierea academică (:D), m-am agăţat de vreo trei şiraguri de covrigi. Să fie primiţi, mi-am zis. Au fost!

Mi se păstrase loc pe primul rând, şi nici n-am apucat să mă instalez bine, că echipele s-au aliniat pentru start. S-a cântat imnul lor (eu îmi dădeam jos geanta, salutam lumea), apoi cel al României – parcă e-ntr-un fel când auzi imnul ţării tale pe un stadion, nu? În fine, a început meciul. Dacă te uitai georgienii cît un munte, cu barbă de două zile, This is Sparta! e tot ce-ţi venea în minte!

Apropo, cred că e un moment bun să mărturisesc faptul că unica mea legătură cu acest sport a fost un tip cu care am ieşit vreo lună în liceu şi care era junior la nu mai ştiu ce echipă. În rest, mă uit la fotbal dacă e vreun meci important, la baschet uneori, şi urmăream Formula 1 până s-a retras Montoya. Rugbyul nu mi s-a părut niciodată al’ceva decât… De fapt, ştiţi ce, să trecem peste asta!

Din pricina ignoranţei mele, marele minus al întâmplării a