Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeria Beşe: "Nu am un adversar preferat pentru semifinale"

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 · ·

Oltchim Rm. Vâlcea are locul 1 asigurat după victoria (32-27) obţinută în această seară, cu Hypo Niederosterreich (Austria). Galacticele vor întâlni în semifinalele Ligii Campionilor fie pe Larvik (Norvegia), fie pe Gyor (Ungaria). Mai precis pe ocupanta locului 2 în Grupa Principală 1.

Remarcată din nou pentru hotărârea cu care joacă, Valeria Beşe a declarat la finalul partidei că este foarte bucuroasă că echipa sa a obţinut o victorie ce i-a consolidat poziţia de lider în Grupa Principală 2 din Champions League. "Sunt fericită şi pentru că astfel am reuşit să-i facem un cadou frumos domnului Gavrilescu, preşedintele clubului nostru, care de-a lungul anilor a făcut multe pentru noi şi pentru handbal", a recunoscut handbalista, care a ţinut să adauge că nu are o preferinţă în ceea ce priveşte adversara din semifinale.

În acest moment, Larvik este lider în Grupa Principală 1, cu 8 puncte, fiind urmată de Gyor (7p). În ultima etapă, Larvik joacă acasă cu Krim Mercator (sâmbătă, 20 martie), iar Gyor primeşte vizita lui Leipzig (duminică, 21 martie).

Ferenc Kovacs (antrenor Hypo): "Oltchim este o echipă foarte puternică şi a dovedit-o şi astăzi. Am venit la Vâlcea să obţinem cel puţin un punct. Adevărul este că nu mai suntem la fel de puternici ca în anii trecuţi şi că Oltchim este o echipă mai bună ca a noastră".

Radu Voina (antrenor Oltchim): "Jocul de astăzi, chiar dacă nu a fost unul strălucitor, ne-a permis să ne atingem obiectivul. Înaintea competiţiei puţini erau cei care ne dădeau şanse. Iată că suntem în semifinale. Cât voi fi eu antrenor aici ne vom apăra şansele corect. Mergem la Viborg pentru a juca. Este un atu că vom disputa returul din semifinale pe teren propriu".

Steluţa Luca (căpitan Oltchim): "Meciul de astăzi a semănat cu unul de box. Am fost lovită, însă mi-am revenit. Este bine că am căştigat. De câţiva ani ne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 2 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Șeful FBI, Christopher Wray, a anunțat că își dă demisia în ianuarie

HotNews acum o ora
Directorul FBI, Chris Wray, a anunțat că își va da demisia la începutul anului viitor, după ce președintele ales republican Donald Trump și-a semnalat intenția de a-l concedia pentru a-l înlocui cu Kash Patel, un alt loialist despre care criticii au

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 2 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Roxana Mînzatu, după o întâlnire cu Maia Sandu:Comisia Europeană sprijină calea europeană a Moldovei, cimentatã prin referendum popular

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei Europene, românca Rocana Mănzatu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi au discutat despre oportunităţile de a sprijini cetăţenii şi antreprenorii din Republica Moldova. ”Bucuroasã să o

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 51 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

SUA avertizează că Rusia ar putea să folosească din nou racheta Oreşnik împotriva Ucrainei în zilele următoare. Moscova a promis să răspundă unui atac ucrainean cu rachete ATACMS care au lovit miercuri un aerodrom

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că Ucraina a lovit un aerodrom militar de la Marea Azov cu şase rachete balistice ATACMS de fabricaţie americană, o mişcare ce ar putea determina Moscova să lanseze în Ucraina o altă rachetă hipersonică experimentală cu raz

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°