Un sport mai puţin mediatizat, pentru care sălile speciale sunt tot mai rar întâlnite, badmintonul adună în România câteva sute de sportivi legitimaţi care participă şi la competiţii internaţionale. Principalele centre unde copiii pot merge să înveţe badminton sunt în Bucureşti, la Timişoara, la Târgu Mureş şi la Bacău.

Copii fiind, toţi am cochetat în timpul liber cu rachetele şi fluturaşii de badminton. Fie în faţa blocului, pe iarbă, pe plajă sau într-o sală de sport. Între timp, mişcarea a pierdut teren în faţa calculatorului. Cu toate acestea, mai există copii care practică sportul cu „fluturaşi". Chiar şi în mediu organizat.

Se caută viteza de reacţie şi imaginaţia

Lăsat într-un con de umbră, badmintonul mai supravieţuieşte doar în câteva oraşe mari din România, unde tradiţia nu l-a lăsat să moară. Cu doar câteva sute de sportivi legitimaţi la nivel naţional, copiii care practică acest sport sunt destul de puţini. Motivul pe care antrenorii îl invocă cel mai des este lipsa unei săli speciale de antrenament. „Şi antrenori suntem cam 30, dintre care patru emeriţi. Este o criză de săli, iar acest capitol în badminton este mai greu de rezolvat.

De exemplu, în Bucureşti, doar CSS 6 deţine o sală specifică pentru badminton, unde ne mai antrenăm şi noi câteodată", spune antrenorul Constantin Cios, de la Clubul Sportul Studenţesc din Capitală. Probabil, dacă acest neajuns ar fi rezolvat, copiii s-ar înghesui să vină la badminton. „De cele mai multe ori selecţia se face prin şcoli. Sau aşa ar trebui. Se caută de obicei copiii cu viteză de reacţie bună şi imaginaţie bogată", mai adaugă tehnicianul, unul dintre cei mai vechi în această meserie.

Nu „fluturaş", ci minge

Nu le place ca badmintonul să fie catalogat ca „un copil mai mic al tenisului", aşa cum toată lumea zice. „Rapiditatea strică spectaculozitatea. Tenisul a devenit mult prea