George Banu, unul dintre cei mai buni prieteni ai Mihaelei şi ai lui Ştefan Iordache, îşi aduce aminte cu dragoste în suflet de cei cărora le-a fost cu ani în urmă "intermediar" într-ale iubirii. La aniversarea a 25 de ani de căsnicie, Fănică, aşa cum îşi alinta George Banu genialul amic, i-a cântat o melodie în semn de mulţumire pentru că i-a adus-o în viaţă pe Mihaela.
● Cum aţi întâlnit-o pe Mihaela Iordache?
● La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, unde a venit de la Universitate, puţin din afara mediului nostru. Ea nu avea complexe, nici rezerve, şi de la început şi-a asumat deplin statutul universitar. De aceea am şi putut face împreună o carte importantă pentru studenţi, Arta teatrului, apărută întâi la Editura Enciclopedica şi apoi la Nemira. Fiind plecat din ţară, graţie acestei cărţi am continuat să exist printre studenţii care intrau în lumea gândirii teatrale. E o carte emblematică. O carte făcută în doi, o carte care ne-a unit.
● Dumneavoastră aţi fost cel care i-aţi prezentat-o pe Mihaela Tonitza lui Ştefan Iordache. Ce aţi gândit la momentul în care le-aţi făcut cunoştinţă?
● Îmi aduc aminte şi acum. Eram la Mamaia cu o prietenă unguroaică foarte simpatică şi l-am întâlnit împreună pe Ştefan Iordache. Ne-am luat cu vorba şi, în trei, am ajuns la un băruleţ, unde am descoperit-o pe Mihaela, care era singură. M-am apropiat de ea şi am invitat-o să vină cu noi. Şi astfel, în loc să ne întoarcem pe plajă, am stat acolo ore în şir... o zi de neuitat. Apoi, eu am plecat şi i-am lăsat împreună. Simţisem că ceva se născuse. Am fost un bun intermediar... ceea ce s-a început cu mine, au continuat apoi ei. De aceea, o bucurie enormă a fost pentru mine să-i regăsesc şi să fiu alături de ei la Gruiu, la aniversarea a 25 de ani de căsătorie. Ne lipseau imagini între cele două momente, dar în a
