Intr-o singura zi din ianuarie 1990, am vandut in Gara de Nord, impreuna cu un coleg de facultate, 5.000 de exemplare dintr-o revista meteorica, nu-mi mai amintesc nici numele, care avea un singur element de atractie: Ceausescu a fost bigam! A fost? Habar nu am. Singura dovada era o fotografie de la o nunta. Mirele aducea cu Ceausescu in tinerete – stiti, poza aceea la care trebuiau sa se uite cu evlavie copiii cand erau dusi la Doftana sa fie facuti pionieri in puscaria in care fusese inchis cel mai iubit. Mireasa din fotografie, in schimb, sigur nu semana cu Elena Ceausescu. QED.
Erau zilele in care orice publicai se vindea. Bazaconiile cu Ceausescu bigam stateau pe aceeasi treapta a succesului comercial cu dezvaluirile extraordinare ale Romaniei libere, primul ziar care a inceput sa puna mari semne de intrebare pe tot ceea ce noi inca numeam cu vocea tremuranda "Revolutie". Primul ziar care si-a asumat rolul de forta de opozitie impotriva restauratiei comuniste. Pe atunci, Romania libera vindea un milion de exemplare pe zi si probabil ar fi vandut si doua milioane daca ar fi avut unde sa le tipareasca.
De atunci lucrurile s-au schimbat. In continuare oamenii citesc pe nerasuflate aventurile poligamilor din "elita" nocturna a societatii. Ziarele serioase au ajuns insa la tiraje mediocre. Cum a fost posibil?
In conferinte si seminarii, sau la o bere, jurnalistii au gasit o mie de explicatii: de la problemele difuzarii la concurenta internetului. Toate contin un sambure de adevar, insa una singura mi se pare esentiala. In timp ce pofta unora pentru povesti de alcov a ramas la fel de mare ca in 1990, sau ca si acum 100 de ani, nevoile celor ce citesc ziare in primul rand pentru a intelege mai bine lumea in care traiesc s-au schimbat. Problema numarul unu a presei de calitate este ca noi, jurnalistii, nu ne-am sincronizat decat partial p
