Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinescu: Un sistem politic bipolar ar însemna instaurarea celei mai sinistre oligarhii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 martie 2010 ·

Deputatul democrat-liberal Sever Voinescu susţine că sistemul bipolar, cu două partide, unul de stânga şi altul de dreapta, ar fi dăunător pentru că ar instaura oligarhia, astfel că România redusă la PSD şi PNL „ar fi condusă de Vântu şi Patriciu, iar eventualul lor conflict ar fi singura competiţie“.

„Două partide mari ar însemna, în România, instaurarea celei mai sinistre oligarhii, în care liderii celor două partide s-ar înţelege între ei imediat şi ar distorsiona competiţia, adică tocmai condiţia care aduce performanţă sistemului bipolar. România bipolară ar fi o Românie căzută ireversibil în mâna unei găşti împărţite în două, care ar mima spre folos mutual jocul putere versus opoziţie“, subliniază Voinescu, pe blogul său.

Democrat-liberalul se referă, în continuare, la faptul că PNL şi PSD „acceptă susţinerea aceloraşi moguli“ şi se arată stupefiat de lipsa totală de reacţie a PNL atunci când presa a dezvăluit că, într-o campanie electorală, Dinu Patriciu a sponsorizat „din greu“ candidatul PSD şi nu pe cel al liberalilor.

„Domnul Patriciu, sigur pe sine, a recunoscut imediat că aşa a fost. PNL a tăcut chitic, umilit. Liderii săi au bâlbâit ceva despre libertatea oricui de a face ce vrea cu banii săi. România redusă la două partide precum sunt PSD şi PNL este, de fapt, România condusă de domnii Vântu şi Patriciu, iar eventualul lor conflict ar fi singura competiţie reală. Dar până şi Domniile lor pot cădea la înţelegere, aşa cum am văzut“, scrie Voinescu, precizând că acum existenţa PD-L face imposibil un astfel de scenariu. „Dar dacă ar fi existat doar două partide, adică un PSD mai mare decât este acum şi un PNL mai mare decât este acum, iar PD-L nu ar fi existat, e uşor să ne imaginăm cum ar fi arătat sistemul statului nostru“, continuă democrat-liberalul.

Sever Voinescu apreciază că actualul sistem politic, cu două partide mari şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°