La două săptămâni distanţă de la lansarea Pandora’s, adunată la alţi câţiva ani de urmărit capriciile româneşti de umblat online (pe Cotidianul, Voxpublica, Realitatea.NET etc), scriu cu năduf (intenţionat dramatic): nu mai fiţi ipocriţi.
Cei care aruncaţi o privire diagonală pe textul acesta şi pe cele din jur, citiţi jumătate de titlu şi ultima silabă de pe pagină şi comentaţi apoi, fără să apucaţi să respiraţi bine – luaţi o doză de onestitate, daţi la o parte aburii de pe oglindă, întrebaţi-vă: pe cine, sunteţi, de fapt, atât de supăraţi?
Pe gura care consumă avidă tabloidul şi cu vârful buzelor cere Heidegger reinterpretat la 1000 de semne? Pe frivolităţile şi titlurile cu sex-imagini-şocante-femeia-cu-coarne pe care daţi click, aruncaţi apoi un scuipat în comentarii şi strigaţi, oripilaţi de tot ceea ce s-a întâmplat, „Ruşiiiineeee, unde este calitatea, lucrurile serioase care ne interesează cu adevărat?”.
Bineînţeles că nu. De vină, întotdeauna, este prostituţia media. Oferta din magazinele virtuale care aprind becul roşu.
Straniu, însă, cum dorinţa de calitate nu se regăseşte şi în accesări. Textele acelea, bine scrise, documentate, muncite, există. Stau şi plâng în colţuri de siteuri cu 200 de citiri, în timp ce alelalte, uşurelele, frivolele, gem de clickuri şi comentarii.
Luaţi, ca exemplu, orice portal generalist media, din România sau din afară. Urmăriţi o săptămână topul celor mai citite articole. The Telegraph sau Realitatea.NET, The Independent sau Hotnews, Huffington Post sau Gândul. Veţi observa că şi la ei, ca şi la noi, sexul şi mondenul sunt de neclintit din clasament.
Aşa au început goana după trafic, titlurile bombastice, textele scrise pe formatul îi-dau-ce-vrea-publicului-şi-râd. Aşa a început supremaţia cinismului.
Pentru că textele serioase sunt cumpărate de audienţa celorlalte, cu sex şi fapt divers.