Am citit un articol recent despre un japonez care s-a casatorit cu o perna. Si m-a lovit un ras pe care n-am putut sa-l stapanesc defel.
Mi-am amintit insantaneu cuvantul ”baka”, un cuvant rostit foarte des de un barbat de origine japoneza care a facut tot posibilul sa ma inteleaga. Si n-a reusit. Cred ca, desi era cu vreo 25 de ani mai mare decat mine, mai degraba l-am inteles eu pe el! Frumos ar fi fost sa-l si iubesc intr-un mare fel, aici el a stat mai bine decat mine…
„Baka” inseamna in japoneza „prostuto” si e folosit atat ca rautate cat si ca alint. In cazul meu era folosit ca alint dar insemna si ultima frontiera, un fel de „inceteaza Doria, ma superi”.
Sa va povestesc cateva lucruri despre japonezi, o lume, o cultura, o mentalitate care, la inceput, pare amuzanta. Dar, pentru un om cu un temperament ca al meu, amuzamentul acesta se transforma destul de repede in sufocare, corvoada si saturatie.
De indata ce pui piciorul pe pamant nipon, iti dai seama ca ai putea trai o poveste. Fireste, trebuie sa fii pregatit sa traiesti o poveste, sa stii sa intelegi o poveste. Depinde de tine ca european daca istoria se va scrie in mod amuzant si vesel, sau intr-un fel chinuitor si plin de umilinta.
Tin sa spun ca un japonez inseamna mult mai mult decat „o pozna de om” pentru noi europenii. E drept, multi japonezi sunt un paradox alcatuit din jocuri, traditie, Hello Kitty si munca pana la epuizare. Chiar eu, o persoana care se adapteaza nu intr-o zi, ci intr-o ora, am ramas uimita de combinatia ciudata si stranie a firii unui nipon. Japonezii sunt niste ciudati, va spun cu mana pe inima.
De mici sunt nascuti din munca. Cred ca, din milioane de japonezi, 99% poarta ca prenume „Munca”. Ceva gen „Hiroshi Munca”, „Satoshi Munca”, „Aoyama Munca”.
Pentru niponi a munci e egal cu a respira. Li se induce asta de mici, iar ei se supun
