Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Ştefan Handaric creionează portrete ale marilor scriitori

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Adolescentul din Piatra Neamţ este pasionat de desen încă de când avea şase ani. Băiatul, care este olimpic la şcoală, şi-a dat mâna lucrând şi la zeci de icoane. Despre Ştefan Handaric se poate spune că şi-a descoperit atracţia pentru grafică la vârsta de un an.

„La tăierea moţului mi s-a spus că am ales din obiectele de pe tavă un creion. Practic, de atunci am început să desenez“, povesteşte adolescentul.

La început au fost linii şi puncte în fără sens, mai târziu au început să prindă contur. La grădiniţă desena deja icoane. „De mic am mers la biserică şi mi se păreau impresionante desenele de pe pereţi“, explică Ştefan. În clasa a V-a a realizat primul portret pe care l-a prezentat la Concursul „Mihail Sadoveanu“. Până în prezent, a realizat peste 50 de portrete ale marilor scriitori români, dar şi ale unor călugări.

„Mă atrag desenul şi matematica“

Prima menţiune câştigată de Ştefan Handaric în cadrul unei competiţii a fost în clasa a VIII-a. Adolescentul a participat atunci la concursul de icoane „Sfântul Ioan Cel Nou“ de la Suceava. În 2005 şi 2006 a obţinut premii speciale la competiţia de desene intitulată „Mihail Sadovenau şi Dumbrava Minunată“. „Lucrez mult în creion şi cărbune pentru că mă axez pe grafică“, explică tânărul.

De asemenea, Ştefan a luat premiul I la Concursul Naţional „Icoana, fereastră spre cer“ organizat la Piatra Neamţ, unde a participat cu 10 creaţii. Până la 16 ani, adolescentul a avut trei expoziţii personale găzduite la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Borleşti, comuna unde locuieşte.

Atras de grafică, Ştefan speră ca în viitor să poată îmbina cele două pasiuni ale sale, respectiv matematica şi desenul şi să urmeze studii în arhitectură. „Iubesc matematica pentru că vreau să dau la arhitectură. Pot să spun că matematica îţi dezvoltă gândirea şi simţul practic“, adaugă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 26 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 33 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 52 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 19 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 22 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 29 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°