Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mihai Seitan, le-a propus sindicalistilor, la negocierile de ieri, ca vârsta de pensionare pentru femeile cu cel putin un copil sa scada cu un an fata de vârsta standard, de 65 de ani, prevazuta în Proiectul Legii pensiilor. “Am cerut ca vârsta de pensionare a femeilor si barbatilor sa ajunga în 2030 la 63 de ani, însa ministrul ne-a propus o solutie de compromis. La întâlnirea de vineri, cu premierul Emil Boc, s-ar putea accepta ca femeile sa poata iesi la pensie mai devreme de vârsta de pensionare standard, cele cu un copil cu un an mai devreme, iar cele cu doi sau mai multi copii la 63 de ani”, a declarat, la finalul negocierilor, Petru Dandea, vicepresedinte CNS Cartel Alfa, citat de Agerpres.