Nu am inteles niciodata de ce maghiarii sunt o problema. De ce noi ne referim la ei ca la ceva ce trebuie “rezolvat”. Mai ales atunci cand ei tot cer si cer, rand pe rand, cate un drept. De ce ne enerveaza, in general, de fiecare data cand auzim ca vor ba autonomie locala, ba limba maghiara oficiala, ba drepturi mai multe. Cu totii stim ce isi doresc si la ce viseaza intr-un final. Solutia ideala ar fi, cred si nu imi poate schimba nimic parerea, sa li se dea tot ce cer. Si chiar mai mult. Maxim. Si ce nu vor. Macar sa le propunem. Noi lor.
Sa le acordam si independenta si suveranitate si autonomie si tot ce se mai poate. Ce am pierde? Cu ce ne-ar deranja? Cu ce ne-ar schimba viata de zi cu zi? In mod essential si vital, cu ce m-ar afecta sa prezint “pasaportul” la granita judetului Covasna sau Harghita, atunci cand si daca as vrea sa trec prin acel spatiu? Oricum avem nevoie de o “viza” lingvistica de fiecare data cand oprim acolo, daca vrem sa ne intelegem cu ei. Ce prejudecati sau lipsa de idei si imaginatie alimenteaza aceasta reactie primitiva?
Dimpotriva! Cred ca din momentul in care le-am acorda toate drepturile pe care maghiarii ar dori sa le primeasca, sa le acceptam toate pretentiile teritoriale, nu am avea decat de castigat. Modernitatea vine din acceptarea ideilor nebune si curajoase, si indraznete. Ganditi-va doar la avantajele administrative care ar rezulta din aceasta separare. Peste care sa vina autonomia locala generala si federalizarea Romaniei.
O alta discutie, stiu, dar in a carei solutie cred mai mult decat in orice. Centralizarea este ultimul dinozaur al statului clasic. Chiar daca acest sistem inca mai exista si in numeroase state occidentala, el se adapteaza pana si acolo mobilitatii administrative moderne.
Acordarea unei libertati de decizie totale maghiarilor, in actualul context socio-politic, este imposibila. Insa
