Bucureştenii sunt invitaţi săptămâna aceasta la Târgul Imobiliar Naţional „tIMOn“ pentru a afla ultimele noutăţi de pe piaţa imobiliară din Capitală, dar şi la Târgul de carte „Mega Kilipirim“ de la Sala Dalles, unde pot câştiga kilograme de cărţi.
Cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional „tIMOn“ începe joi, în Piaţa Constituţiei. Târgul reuneşte cea mai bună ofertă de locuinţe existentă în acest moment pe piaţa bucureşteană de real estate, dar şi o expoziţie de maşini, o expoziţie de plante şi decoraţiuni şi un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte cu vânzare.
Ediţia de primăvară a târgului „tIMon“ a fost creată astfel încât să corespundă nevoilor familiilor tinere, care includ spaţii de relaxare, cafenea sau parc în aer liber. Vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional tIMOn vor avea intrarea gratuită la urmatorul târg care va avea loc în Piaţa Constituţiei, târgul de nunţi Bon Mariage.
Citeşte şi: Chilipiruri pentru cititorii de la malul mării !
Un alt târg care se desfăşoară în Capitală în această perioadă este târgul de carte, muzică, film şi antichităţi „Mega Kilipirim“, găzduit de Galeria Dalles până la 21 martie. Iubitorii de cultură pot profita de reducerile de preţ care încep de la 30 de procente şi pot ajunge chiar şi până la 70%.
Aceştia pot cumpăra ediţii de colecţie, discuri cu muzică bună, fotografii din secolul al XIX-lea, monede antice, antichităţi, jocuri logice şi cărţi pentru copii. De asemenea, la târg este comercializat primul e-book reader din România, Iriver Story.
E-book reader-ul poate fi cumpărat la preţul de 999 de lei, iar clienţii vor primi cadou un card SD de 2 GB pe care sunt salvate 101 de cărţi fundamentale ale literaturii române.