Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimism pe piaţa structurilor metalice

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Principalele companii active pe această piaţă şi-au reorganizat activitatea şi şi-au regândit politicile. Halele mici şi depozitele sunt principalele construcţii care au asigurat o cerere pentru structuri metalice, chiar dacă acestea se pretează unui număr mare de lucrări.

Dacă în 2008 piaţa era evaluată la 200 milioane de euro, luând în considerare evoluţia din 2009 şi primele luni ale lui 2010, acum vorbim de o valoare de aproximativ 100 milioane de euro, potrivit estimărilor realizate de Mădălina Dumitru, marketing director Ruukki România.

„Pentru noi în 2009 comenzile au scăzut faţă de 2008, dar acest lucru este privit ca un bun prilej să ne repoziţionăm. În această perioadă dificilă, clienţii se uită mult mai atent la sumele pe care le cheltuie, dar şi la calitatea construcţiei", declară Istvan Balog, director în cadrul Lindab-Astron Building Systems.

Clienţii tatonează

Momentan clienţii locali studiază piaţa, fac multe cereri de ofertă sau sunt în faza de aprobări a documentaţiei, astfel că nu s-au demarat încă în 2010 lucrări semnificative pe acest segment, potrivit reprezentanţilor Ruukki.

O problemă ar fi accesarea surselor de finanţare, dar şi preţul materiei prime, care urmează să înregistreze creşteri. „După o scădere accentuată a preţului oţelului în anii trecuţi, acum se aşteaptă o creştere, pe fondul revenirii industriei de profil care se resimte pe pieţele vestice", spune Mădălina Dumitru. Jucătorii din piaţă ştiu că vor apărea schimbări de preţ în a doua parte a anului, dar nimeni nu cunoaşte încă exact care va fi cuantumul, nici măcar marii producători.

„Primele luni au fost mult mai optimiste, cu mai multe proiecte în discuţie şi bugetate decât în aceeaşi perioadă a lui 2009", adaugă Istvan Balog. El crede că, pe viitor, segmentul îşi va mări cu siguranţă volumul, ca urmare a modificării conceptului de proiectare,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 32 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 3 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°