După mai bine de 20 de ore de confruntări aprinse, desfăşurate în trei şedinţele ale CPUN, cu dispute şi zeci de amendamente, legea electorală a fost, în final, adoptată. Alegerile programate pentru 20 mai 1990 aveau să se desfăşoare în baza acestui nou decret.
Înainte să intre în dezbaterea plenului CPUN, legea electorală a trecut prin şapte şedinţe ale Comisiei constituţionale şi juridice, la care au participat şi reprezentanţii mai multor partide politice. Ajunsă în Biroul Executiv al CPUN, legea electorală a fost supusă, din nou, unui tir de amendamente.
ANULĂRI, REREDACTĂRI ŞI REFORMULĂRI
"Cel mai democratic act din ultimii 45-50 de ani" a fost dezbătut în decursul a trei zile, timp în care membrii CPUN au "disecat" decretul articol cu articol. Prima şedinţă s-a ţinut pe 9 martie. Din cauza timpului insuficent, dezbaterea a fost amânată pentru a doua zi. Însă, supriză, pe 10 martie şedinţa CPUN, întrucât nu s-a întrunit numărul necesar de participanţi. S-a ajuns la consens în sedinţele CPUN din 13 şi 14 martie.
Dezbaterile nu au fost lipsite de "ieşiri la scenă" din partea unor membri ai CPUN care fie deviau de la subiectul în cauză, fie "colorau" atmosfera prin aplauze nepotrivit pornite sau excesiv prelungite. Unele articole au fost anulate, altele au fost reredactate. Numeroase aliniate au fost reformulate, iar altora li s-au adăugat precizie şi acurateţe juridică. Juriştii prezenţi la discuţii au fluidizat procedurile, prin lămuriri de specialitate, având în vedere că majoritatea membrilor CPUN nu aveau cunoştinţe de drept.
CONTROVERSE PRIVIND LEGITIMITATEA CANDIDAŢILOR
Proiectul de lege a generat o serie de conflicte. Spre exemplu, conţinutul articolului 11, referitor la unele restricţii privind candidatura la funcţii publice, a generat dezbateri aprinse. Au exist