Ionuţ are un repertoriu de peste 50 de trucuri, majoritatea cu cărţi speciale de joc.
De când se ştie, Ionuţ Gherghel a fost pasionat de magicieni şi numerele de iluzionism prezentate în show-urile de televiziune. „La şase ani am fost foarte impresionat de un număr de magie realizat de un iluzionist străin. Acela a fost momentul în care am decis că şi eu vreau să realizez astfel de numere. La început eram convins că totul se realizează doar prin magie, însă în timp am descoperit că e vorba despre trucuri, iar asta m-a atras şi mai mult", mărturiseşte iluzionistul.
Are în repertoriu peste 50 de trucuri
Primul truc elaborat l-a prezentat abia în clasa a XI-a, când a acumulat suficientă experienţă pentru a-i impresiona pe cei din jurul său. Tot de atunci a început să fie tot mai des prezent la petreceri private, concursuri realizate de universităţi, precum şi la botezuri. „Am acumulat peste cinci ani de experienţă în numere de iluzionism şi am exersat până am fost sigur că stăpânesc fiecare truc şi îl pot prezenta oricui, fără să gafez", explică Ionuţ. Printre numerele de magie realizate de el se numără cele cu cărţile de joc. El reuşeşte să schimbe culorile cărţilor din albastru în alb sau roşu, să dispară sau chiar să dubleze o anumită carte. Pe lângă trucurile cu cărţile de joc, Ionuţ adoră să facă numere de iluzionism chiar şi la magazin, unde le sperie pe vânzătoare scoţând flăcări din portofel.
Primii bani i-a câştigat la 19 ani
După ce a început să le arate prietenilor trucurile pe care le-a învăţat, aceştia au fost atât de încântaţi de ceea ce iluzionistul poate face încât i-au propus să le ofere astfel de numere şi la petreceri, botezuri sau chiar în cluburi. „Prima petrecere la care am fost invitat să realizez numere de iluzionism a fost la vârsta de 19 ani. Tot atunci am câştigat primi mei bani: 50 de lei",