Primarul Radu Mazăre a fost menţionat, pentru al doilea an consecutiv, în Raportul Departamentului de Stat american privind drepturile omului, la capitolul „Libertatea de exprimare şi libertatea presei".
„Pe parcursul anului, s-au înregistrat câteva cazuri în care demnitari sau politicieni au insultat sau hărţuit jurnalişti. Începând din data de 6 aprilie, firma de distribuţie a presei deţinută de primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, a blocat distribuţia ziarului Ziua de Constanţa, care criticase autorităţile locale", se spune în raportul menţionat. Departamentul de Stat al SUA vorbeşte despre modul în care firma în care Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu sunt acţionari a scos anul trecut de la distribuţie cotidianul ZIUA de Constanţa. În aprilie 2009, vă spuneam că de la începutul acelei luni, ZIUA de Constanţa nu se mai găsea în chioşcurile Conpress Group, unde ar fi trebuit să fie distribuită de SC Tutun şi Ziare SRL. Situaţia ne era sesizată, la acea vreme, de cititori şi s-a dovedit a fi reală în urma cercetărilor din teren. Dar cum s-a ajuns la această situaţie? SC Tutun şi Ziare SRL are ca unic asociat firma Conpress Group SRL, în acţionariatul căreia îl regăsim pe primarul Constanţei, Radu Mazăre. Este adevărat că, încă de la sfârşitul lunii noiembrie 2008, SC Tutun şi Ziare SRL a informat că „datorită costurilor logistice ridicate", se află în imposibilitatea de a mai distribui ZIUA de Constanţa.
Coleg cu CV Tudor, în 2008
Scoaterea din chioşcuri a venit ca urmare a publicării în paginile cotidianului nostru a unei serii de articole referitoare la procesul dintre primarul Mazăre şi jurnalista Feri Predescu şi despre terenul pe care Beatrice Mariş, judecătoarea care a condamnat-o pe Feri Predescu în procesul cu Mazăre, îl primise de la edil, prin dispoziţie de primar,