Vi se pare cunoscut? Acest refren pe care noi, femeile, îl susurăm pe la urechile bărbaţilor după vârsta de 25 de ani? Se spune că la această vârstă corpul femeii este biologic, hormonal şi psihologic pregătit să procreeze. Apoi, încet încet, spre 30 de ani, şansele ca o femeie să mai aibă ovule fertile scad spre 13%. Asta spun specialiştii în genetică iar femeile abia aşteaptă să le-o servească, seara, la cina, barbaţilor lor. Vestea, zic!

Oare de asta vrem copii? Doar pentru că ceasul ne ticăie ca un nebun şi “ni se cere” să devenim mame?

Şi, totuşi, câte dintre femei îşi pun ceasul să sune şi se pun pe procreat? Cam 1%, aş zice. Celelalte sunt constrânse de lipsa unei case, de un loc de muncă încă nesigur, unde salariul nu este trecut în totalitate pe cartea de muncă, de un partener de viaţă care vrea “să mai copilărească”, dar şi de frica grijlor materne.

Ne este frică să dăm somnul de frumuseţe pe cel de 2 ore pe noapte; ne este frică că nu vom fi mame bune şi responsabile, ori că materialul genetic n-ar fi îndeajuns de bun? Ne este frică, oare, că serile de dans de vineri vor fi brusc înlocuite cu ore de alăptat şi scutece pe bandă rulantă? sau că partnereul de viaţă nu o să participe activ în viaţa lauzei, uşurându-ne trecerea de la viaţa liberă şi fără de griji spre una plină de griji, lecţii, pediatri şi vizite regulate la bunici?

Cui îi este mai multă frică? Bărbatului, care amână la nesfârşit venirea unui copil care o să îi fure de la gură berile săptămânale, ori femeii, care trece prin schimbarea vieţii ei? Cui i se lăţesc şoldurile şi cui i se lasă sânii? Cine va fi dependent de copil în primele luni de viaţă şi cine e gata să se sacrifice primul? Am impresia că femeia; încă nu ştiu exact, deşi îmi pun necontenit aceste întrebări. Cu toate acestea, femeia e întotdeauna pregătită psihic de un copil iar barbatul niciodată. Îmi faci