Timp de zece ani, Iulian Albăceanu a fost cap de afiş al campionatelor mondiale de Kick-Box, Unifight şi Kempo, iar în 2008 şi-a dorit să înfiinţeze o Federaţie Naţională de Free-fight în România.
Realizări de care îşi aminteşte acum dintr-o postură cu totul nouă: cea de şef sector Pardina, din cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Tulcea.
„Poliţia este un alt microb“
Povesteşte despre performanţele sale în sport cu modestie, umor şi aparent fără nicio urmă de regret. „Am făcut o pasiune din a lua pumni în cap. Când îi dai nu îi simţi, dar când îi primeşti... Să mă ferească Dumnezeu de o nouă pasiune“, zâmbeşte fostul sportiv mondial. „Sport am făcut de mic. La 17 ani era deja campion naţional la Jujitsu“, spune Iulian. La 25 de ani cu greu mai putea să-şi inventarieze titlurile de campion şi vicecampion mondial şi internaţional la arte marţiale.
Viaţa l-ar fi putut duce în nenumărate direcţii, însă a ales-o pe aceasta. „Sunt foşti colegi de-ai mei care au trecut de partea cealaltă a legii. Aici se duce de râpă imaginea sportului“, a spus cu regret Albăceanu. El a ales însă să treacă de partea legii, chiar dacă pentru asta a trebuit să renunţe la prima sa „dragoste“.
Şi nu i-a fost uşor, însă a găsit, spune el, o cale: „Ca să renunţi la ceva trebuie să înlocuieşti imediat cu altceva. Poliţia este un alt microb“. Acum este responsabil de paza a 54,8 de kilometri din graniţa „albastră“ a ţării.
Un proiect ambiţios
Ultimul proiect sportiv, înainte de a se retrage la Pardina ca să „vâneze“ braconierii şi transfugii, l-a derulat în 2008, când a organizat prima cupă de free-fight a României.
A organizat trei gale la care participaţii s-au luptat în cuşti. „Cuşca este de fapt un ring, dar le punem pentru a impresiona spectatorii. Regulile sunt de fapt aceleaşi“, a spus organizatorul.
Şi-ar fi dorit să pună bazele