Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un focşănean din 40 creşte un porc

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Peste 2.000 de porci sunt crescuţi în zonele de la marginea oraşului, mai ales în cartierele Mândreşti, Bahne, Autogară şi Obor.Deşi majoritatea râmătorilor se regăsesc în gospodăriile de la periferia oraşului, sunt şi focşăneni care ţin măcar un porc în bătătură cu toate că locuiesc în buricul târgului.

Radu Gheorghe este unul dintre focşănenii care nu a mai cumpărat carne de porc din comerţ încă dinaintea Revoluţiei din 1989. "Cresc porci de când mă ştiu. Este ca un adevărat hobby. Stau la casă şi aşa am fost obişnuiţi. Pe vremea lui Ceauşescu nu se găsea carne mai deloc şi eram obligaţi să avem în gospodăriile noastre porci, vite şi păsări", ne spune gospodarul.

Citiţi şi: Focşănenii cresc într-o veselie porci, vaci, capre şi cai

Sătui de "porcărie"

Viorel Constantin locuieşte de mai bine de zece ani în cartierul Autogară şi s-a săturat să audă "concertul porcilor" din gospodăriile care se află aici: "Sunt multe case printre blocurile din cartierul unde locuiesc eu. Nu există zi în care să nu ascult, fără să vreau, guiţatul porcilor sau răgetul vacilor. Despre mirosul care vine din aceste grajduri nici nu are rost să vă mai spun. Am făcut zeci de reclamaţii, dar nu s-a luat nicio decizie", ne-a declarat indignat focşăneanul.

La polul opus, se află un alt focşănean, care este de părere că animalele din bătătura lui, doi porci, o vacă şi păsări, nu ar trebui să deranjeze pe nimeni. "Totul este după normele impuse de UE. Este curat şi nu sunt probleme. Ei spun că fac reclamaţii, dar atâta timp câ ştiu că în gosăpodăria mea este curat ca lacrima nu îmi fac probleme. Asta cu mirosul care le intră în casă, sunt fiţe de focşănean", este de părere Costică Gogoriţă.

Miroase, dom` primar!

Primarul Decebal Bacinschi spune că, în fiecare zi, sunt reclamaţii de la oameni care nu mai suportă mirosul şi gălăgia pe care o fac orătăni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 27 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum 35 minute
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°