Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Milioane de lei aruncate în proiecte abandonate

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Mai multe unităţi de învăţământ reabilitate sau în curs de construcţie vor rămâne în conservare din lipsă de bani.

Autorităţile recunosc în sfârşit faptul că milioane de lei au fost cheltuite degeaba în ultimii ani pentru reabilitarea unor instituţii şcolare sau pentru începerea construcţiei altora noi. Unele investiţii care au tocat sume imense de la buget au ajuns în stadiul în care nu mai pot fi utilizate pentru nimic. O asemenea situaţie se întâlneşte în mai multe localităţi din judeţ, exemplul cel mai elocvent în acest sens fiind, însă, comuna Viştea, care are trei asemenea obiective pe „lista neagră".

Din cauza numărului mic de elevi sau preşcolari, grădiniţa din satul Viştea de Jos şi Şcoala Generală din satul Olteţ au fost închise, deşi acolo s-au investit sume considerabile pentru reabilitarea imobilelor. Mai mult, lângă actuala Şcoală Generală din Viştea de Sus, în urmă cu câţiva ani s-a început construcţia încă unui corp de clădire. Valoarea proiectului: un milion de lei. Starea actuală: construcţie nefinalizată, aflată în conservare.

„S-au demarat proiecte de construcţii fără a se face studii de fezabilitate, fără a se şti dacă sunt elevi care să urmează cursurile acelor şcoli", ne-a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Dorel Agache.

„Ne pare rău se-nchide şcoala"

Primarul comunei Viştea, Florin Ioani, recunoaşte faptul că în comuna sa s-au cheltuit sume inutile: „Pentru şcoala din Viştea de Sus se plănuise construcţia a încă unui corp de clădire, în valoare de un milion de lei, în care trebuiau să înveţe vreo 20 de elevi. La şcoala din Olteţ ne costa 4.000 de lei pe lună doar gazul pentru încălzire. S-au investit 500.000 pentru parchet, termopane, centrală, acoperiş şi noi nu avem acum ce face cu spaţiul. Ne pare rău că se-nchide şcoala, dar nu există altă soluţie".

Edilul ne-a spus că în mai toate c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 46 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 25 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°