Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idei exagerat de deştepte

Publicat in Jurnalul, luni 15 martie 2010 ·

Idei care ar fi meritat să fie scrise într-un caiet, ca să fie evaluate la rece mai apoi, Vasile B. a avut mereu. De îndată ce a împlinit 50 de ani, a simţit că n-are rost să mai aştepte, că e musai să ştie şi alţii ce-i trece prin cap. Probabil că asta e maturitatea aia la care ajunge omul, şi-a zis Vasile. E vârsta la care nu mai poţi să ţii în tine nişte gânduri. S-au adunat prea multe şi nu mai au loc în creier. Vasile B. era oarecum îndrăgostit de Carmela, o colegă de la serviciul relaţii cu beneficiarii. Un bărbat de 50 de ani e "oarecum îndrăgostit" atunci când îi place mult o colegă, dar îşi dă seama că lucrurile trebuie să se oprească aici, la o atitudine pur platonică, fiindcă altfel se alege praful de două căsnicii. Ideea care i-a trecut imediat prin cap lui Vasile B. a fost că bărbaţii nu se îndrăgostesc împotriva nevestelor lor. Ei iubesc încă o femeie pentru ce e ea, această femeie, nu împotriva altei femei. E şi logic să fie aşa. Iar când iubirea e platonică, nevestele ar trebui să fie mândre că bărbaţii lor sunt atât de responsabili, încât să nu amestece lucrurile. Cât timp ideile lui Vasile B. au rămas la stadiul de a merita să fie scrise într-un jurnal, autorul nu s-a întrebat ce consecinţe ar putea să aibă împrăştierea lor. În familie, de exemplu. O soţie deşteaptă ştie să-şi asculte soţul şi să-l sancţioneze pentru unele slăbiciuni mult mai târziu, când relaţia dintre cauză şi efect se pierde. Soţia lui Vasile B. obişnuia să-l pedepsească pe soţul ei cam la 20 de ani, după ce acesta i se spovedea de câte o chestiune mai intimă, din categoria celor pe care e mai bine să le declari la un popă. Uneori, îl pedepsea şi pentru prostii pe care Vasile B. nu le făcuse, dar ar fi fost în stare să le facă. O familie rezistă atunci când soţia îşi sancţionează bărbatul preventiv. Ştie el de ce. Sau o să ştie la momentul potrivit!

Un bărbat deştept

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 26 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 54 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°