Dis-de-dimineaţă, vânătorii ies după pradă, pe Valea Gurghiului. De cealaltă parte a muntelui, reprezentanţii mediului împreună cu silvicultorii au ieşit pe teren, dar nu cu misiune ucigaşă: au ieşit să numere urşii, să le caute urmele, să le stabilească traseul, pentru ca, în final, să le spună bogaţilor cât au voie să împuşte.
În mod normal, cotele de vânătoare pornesc de aici, de la evaluarea pe teren. De multe ori însă, evaluarea se face pe hârtie, iar cotele sunt umflate artificial tocmai pentru a atrage vânătorii şi, în final, bani pentru deţinătorul fondului de vânătoare. Evaluarea urşilor este exact opusul vânătorii. Silvicultorii urcă acolo unde vânătorii nu se obosesc să ajungă şi cunosc tot ce mişcă prin fondul de vânătoare. Numărătoarea începe de prin martie, de când urşii ies din bârlog, iar urmele se văd cel mai bine în zăpadă.
Prima oprire: observatorul de urşi. Este primul criteriu, pentru că toţi urşii din zonă vin la suplimentul de mâncare. La Isticeu, zece urşi vin în fiecare seară la cele 50 de kilograme de granule puse în hrănitoare de pădurari. Primesc de mâncare primăvara şi toamna, când nu mai găsesc altă sursă de hrană. Silvicultorii se retrag în spatele geamului şi aşteaptă.
Primul urs apare devreme, înainte de ora 20:00. Este unul tânăr şi nu observă prezenţa oamenilor. "Au o ierarhie. Întâi vin urşii tineri, iar mai spre seară coboară cei bătrâni, care sunt mai prevăzători şi mai suspicioşi. Când apar, cei tineri le cedează locul şi nu mai îndrăznesc să se apropie", spune Iacob Petru, şeful de district. Pădurarii îi cunosc pe toţi, le ştiu bolile şi năravul şi le-au dat şi nume: Cocoşatul, Guleratul, Ciungul, "unul care probabil a fost împuşcat sau rănit, că merge strâmb cu piciorul din spate".
Urma de urs este inconfundabilă. Cunoscătorii pot evalua vârsta şi sexul ursului după dimensiunea
