Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii târgovişteni vor să iasă în evidenţă prin tatuaje

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

Pentru că vor să-şi îmbunătăţească imaginea de sine şi pentru că sunt teribilişti, îşi desenează permanet corpul. Nu contează vârsta, nu contează dacă este fată sau băiat, adolescenţii vor să fie în pas cu modă, aceea de a avea cel puţin un tatuaj.

Tatuajele par să fie modul cel mai potrivit pentru tinerii târgovişteni pentru a ieşi în evidenţă şi pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine. Dacă întrebi un tânăr de ce s-a tatuat, în mod rapid va răspunde: „pentru că-mi place”. Acesta este şi cazul lui Robert, un tânăr de 23 de ani, student la contabilitate. Şi-a făcut primul tatuaj la vârsta de 19 ani şi la nici două luni a avut grijă să-l aibă şi pe cel de-al doilea. Lista a continuat şi acum are patru tatuaje, unul mare pe umăr şi trei mai mici. „Le-am făcut pentru că-mi plac tatuajele şi simt că ele mă reprezintă foarte bine. Când eram la liceu, mă simţeam de foarte multe ori respins. Eram mic de înălţime şi nu ştiam să mă apăr. M-am apucat de sport, am crescut şi la un moment dat am zis să-mi fac un tatuaj. Un prieten avea şi parcă arăta bine. Eram un copil şi acum pot să spun că sunt momente când regret că mi le-am făcut”, spune Robert.

Vor să iasă în evidenţă şi vor să fie la modă

Psihologii explică nevoia de tatuare a tinerilor ca fiind una cât se poate de firească pentru adolescenţi. „Vor să iasă în evidenţă. Sunt adolescenţi care fac asta din teribilism, sunt adolescenţi care fac asta pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine, pentru că de cele mai multe ori se simt respinşi de cei din jur. Sunt însă şi tineri care aleg să se însemneze pe corp pentru a-şi copia idolii. Foarte mulţi se tatuează doar pentru a fi la modă, pentru a se ridica la anumite standarde, astfel ei se simt mai interesanţi”, spune psihologul Ileana Cercel.

Şi fetele se tatuează în aceeaşi măsură cu băieţii

Numărul tinerilor care aleg să-şi tatueze corpul creş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 54 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°