Proprietarul unei vile mobilate şi complet echipate din Cluj a redus preţul cu aproape 50%. Clădirea situată în cartierul Gheorghieni valora, cu doi ani în urmă, peste un milion de euro. Acum, preţul cerut se apropie de investiţia făcută în construire şi mobilare.
Gheorghieni găzduieşte locuinţa ce se află la vânzare la un preţ nu tocmai de lux, având în vedere oferta completă a casei, care se află în portofoliul companiei locale Grup de Lux. Gheorghieni, situat în estul municipiului, este unul dintre cele mai cunoscute şi renumite cartiere din Cluj-Napoca. A fost construit în anii ‘60 după un plan urbanistic ce a inclus numeroase spaţii verzi, parcuri şi zone de agrement.
Zona beneficiază de multe spaţii comerciale precum Hermes, Mercur, Diana, de policlinică şi clinică veterinară. Denumirea cartierului provine de la localitatea limitrofă omonimă.
Cartier de elită
Axele principale ale cartierului sunt constituite de străzile Brâncuşi şi Titulescu. Aici sunt prezente atât zone de blocuri cât şi de case. În 2006 s-a început construcţia unui complex comercial, Iulius Mall şi a unui hypermarket.
„Acest cartier este unul dintre cele mai bine văzute din Cluj, este unul liniştit şi care se adresează mai mult oamenilor cu venituri peste medie", spune Doru Lupeanu, senior partner în cadrul companiei Fix Up Marketing. Conform acestuia, la momentul construcţiei, proprietarul a cheltuit o sumă destul de importantă, având în vedere media de cost pe metru pătrat din 2006 care se situa la aproximativ 700 de euro.
Accesorii de marcă
„Dacă luăm în calcul şi finisajele, fiind vorba despre unele de marcă, preţul pe metru pătrat ar putea depăşi 1.700 de euro per total", este de părere Lupeanu. O astfel de proprietate se putea vinde în anul de boom 2008 cu mult peste un milion de euro. „Proprietarul acestei case este cetăţean român, dar în prezen