Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii Fan Courier: Eram capitalisti dinainte de Revolutie, cand ne implicam in „afacerea” de la sat a familiei, vindeam nuci si lucram fara sefi

Publicat in Ziarul Financiar, luni 15 martie 2010 ·

Cei trei antreprenori romani Felix Patrascanu, Adrian si Neculai Mihai, proprietari ai Fan Courier, una dintre cele mai mari companii de curierat cu capital autohton, spun ca si-au dezvoltat afacerea "caramida cu caramida", ajungand de la 3 expeditii pe zi realizate cu Daciile proprii, in urma cu 12 ani, la 60.000 de expeditii pe zi in prezent. Cum au reusit cei trei proprietari, care au fost inca din copilarie vecini in acelasi sat, Fitionesti din judetul Vrancea, si care au urmat aceeasi soala generala sa construiasca un business de 40 de milioane de euro in curierat?

"Timp de o luna de la deschiderea companiei nu am avut nicio comanda. Ma uitam la telefon si asteptam sa ma sune cineva, incepusem sa cred ca era defect telefonul. Am trecut prin greutati covarsitoare in primii doi ani de activitate si au fost multe momente in care am vrut sa ies din afacere", povesteste Felix Patrascanu, 44 de ani, unul dintre cei trei actionari ai companiei de curierat Fan Courier, cu afaceri de aproape 40 de milioane de euro anul trecut din expeditii.

Patrascanu si ceilalti doi actionari, Adrian si Neculai Mihai, isi aduc aminte cu exactitate data primei comenzi primite (16 ianuarie 1998), a carei factura se afla acum in rama, pe peretele din birou. In prezent, compania lucreaza cu peste 14.000 de clienti, din care 90% sunt persoane juridice (clienti din domeniul imobiliar, IT, industria auto, leasing, industria alimentara etc.), numarul persoanelor fizice pentru care se realizeaza expeditii fiind putin semnificativ.

"A creat speranta acea prima comanda in 1998 de la o firma ce comercializa material dentar. Dupa o luna am primit alta comanda de la fostul operator de telefonie mobila Dialog (in prezent Orange), dupa care de la Avon si tot asa. Comenzile au continuat pentru echipamente IT, cosmetice, flori, bondari, ingrasaminte", isi aduce aminte Patrasc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică - Cod galben de vânt în Constanța. Recomandări de la Primărie

Ziua Constanta acum 31 minute
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod galben pentru municipiul Constanța, având perioadă de valabilitate: data de 23 martie, între orele 09:00 - 23:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod gal

Donald Trump a retras autorizațiile de securitate pentru Kamala Harris, Hillary Clinton și alți foști oficiali. Ce înseamnă asta

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi d

Tragedie în Ucraina: Toţi membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc

G4Media acum o ora
Un atac cu dronă rusesc a ucis vineri seara toţi membrii unei familii în sudul Ucrainei, au declarat sâmbătă autorităţile ucrainene, cu câteva ore înainte de începerea discuţiilor mediate de SUA în Arabia Saudită, relatează AFP, transmite Agerpres.

Italia: Invadat de milioane de musculiţe şi ţânţari, un oraş din regiunea Toscana vrea să declare stare de urgenţă

News.ro acum 54 minute
În inima Toscanei, pitorescul oraş de coastă Orbetello se află sub asediul unei invazii fără precedent de ţânţari şi musculiţe. Milioane de mici intruşi fac ravagii în acest oraş fermecător, punând la încercare viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi ş

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum 5 ore
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Ordinea pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale este decisă astăzi de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) stabilește sâmbătă, 22 martie, la ora 13:00, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea la sorți se va des

Directorul CNAIR prezintă imagini de pe şantierul secţiunii Suplacu de Barcău-Chiribiş a autostrăzii Transilvania: Lucrările au început în data de 20 ianuarie 2025, iar progresul fizic a ajuns la 5% - VIDEO

News.ro acum o ora
Directorul CNAIR Cristian Pistol prezintă imagini de pe şantierul secţiunii Suplacu de Barcău-Chiribiş a autostrăzii Transilvania, precizând că lucrările au început în data de 20 ianuarie 2025, iar progresul fizic a ajuns la 5%. Contractul, finanţat

Ţările de Jos fac apel la UE să restricţioneze folosirea dispozitivelor de vapat

Mediafax acum o ora
Miniştrii din 12 state, în frunte cu Ţările de Jos, i-au scris sâmbătă comisarului european pentru sănătate, Olivér Várhelyi, pentru a-l îndemna să revizuiască Directiva privind produsele din tutun, care datează din 2014 şi pe care Executivul UE s-a

Averile celor 11 candidați la prezidențiale, în 2025: cine are cei mai mulți bani, terenuri la țară și case în străinătate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vile şi terenuri în ţară şi străinătate, bijuterii, tablouri, ceasuri de lux, conturi la bănci din România sau din afară, venituri mari din activităţi de consultanţă se regăsesc în declaraţiile de avere depuse de cei 11 candidaţi la alegerile prezid

UPDATE - Legenda boxului George Foreman a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani/ Mike Tyson: Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată / Omagii aduse şi de foste vedete NBA

News.ro acum 4 ore
Legenda boxului la categoria grea, George Foreman, a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit familiei sale, relatează BBC. Cunoscut sub numele de "Big George" în ring, americanul şi-a construit una dintre cele mai remarcabile şi durabile cariere în a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

12°/20°
Iasi
acum

15°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/17°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

13°
sâm.

5°/13°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

8°/15°
lun.

9°/19°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/18°