Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD merge la consultări, dar pune condiţii

Publicat in rfi, marți 16 martie 2010 ·

PSD va participa la consultările de marţi de la Palatul Cotroceni, privind modificarea Constituţiei. Partidul nu va participa însă la consultări cu independenţii din Parlament, care sunt "trădători şi dezertori". PSD vrea vot uninominal mixt pentru Camera Deputaţilor. Aceste declaraţii au fost făcute la RFI de vice-preşedintele PSD, Constantin Niţă.

PSD va participa la consultările de marţi de la Palatul Cotroceni, privind modificarea Constituţiei. Partidul nu va participa însă la consultări cu independenţii din Parlament, care sunt "trădători şi dezertori". PSD vrea vot uninominal mixt pentru Camera Deputaţilor. Aceste declaraţii au fost făcute la RFI de vice-preşedintele PSD, Constantin Niţă (audio).

"Nu vom participa la consultări cu aceşti trădători şi dezertori, oameni lipsiţi de caracter şi care nu au nici o legitimitate până în momentul de faţă. Când vor fi aleşi de popor pe listele unui partid sau individual, sub sigla unui partid, atunci putem să ne aşezăm la masă", declară Niţă.

"În mod firesc, dacă erau bărbaţi de stat, bărbaţi serioşi, îşi dădeau demisia şi din Parlament. Aşa era corect, aşa era moral. Dar probabil că noua Constituţie va prevede şi acest lucru, în sensul că parlamentarii care pleacă de la un partid la altul să-şi piardă calitatea de parlamentar", continuă liderul social-democrat.

Constantin Niţă anunţă că PSD va merge marţi la Palatul Cotroceni, pentru consultări cu preşedintele privind modificarea legii fundamentale.

"Astăzi vom merge la Cotroceni şi ne vom expune acolo punctele de vedere referitoare la modul în care vedem noi modificarea Constituţiei în momentul de faţă", spune el.

Vice-preşedintele Partidului Social Democrat precizează că formaţiunea sa nu este de acord cu introducerea Parlamentului unicameral, aşa cum au cerut românii la referendumul din noiembrie anul trecut.

"Noi nu putem să f

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 47 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°