Nici nu s-a stins bine rumoarea vaccinării şi ţara a fost cuprinsă de alt vuiet, parcă mai amplu şi mai durabil: războiul undelor mai mult sau mai puţin violete şi violente. Ce părere am? Am fost întrebat şi eu în cîteva rînduri şi nu am răspuns niciodată, pentru simplul motiv că n-am decît o părere mică şi proastă, care nu are de ce să devină publică. După cum, la fel de evident, nu mi-am dat cu părerea despre gripă sau vaccin, subiect rezervat specialiştilor în domeniu. În ambele cazuri însă, „evenimentul“ iniţial a fost urmat de un fenomen social şi de masă, cu o vagă coloratură de isterie colectivă; despre acesta am vorbit rîndul trecut şi, iată, recidivez în acest număr.
Ceea ce au în comun cele două „fenomene“ este faptul că în ambele cazuri întîmplările iniţiale nu ar fi devenit ceea ce sînt fără aportul masiv al mass mediei. Motiv suficient pentru a ne întreba ce-i în capul acestor media. Dar acesta este un subiect de sine stătător, despre care chiar şi mass media a scris cîte ceva. Rămîne însă întrebarea de dincolo de rating: de ce „a prins“, cum se face că atîta lume a intrat în această horă pusă în scenă de presă? Şi bănuiala consecutivă care se naşte pe buzele multora: înseamnă asta că e ceva în neregulă cu „poporul român“?
Nu, „poporul român“ nu este mai „iraţional“ decît altele. „Iraţionalul“, orice am înţelege prin acesta, îşi face loc, în grade şi moduri diferite, în orice societate şi fiecare societate are strategiile sale culturale de a se raporta la el. Pe de altă parte, în contexte de insecuritate socială, cînd „calculul raţional“ al indivizilor pare să dea rateuri perceptibile, recursul la tehnici mai puţin raţionale devine o tentaţie socială obişnuită.
Acestea sînt generalităţi, dacă nu chiar banalităţi, veţi spune. Aşa este, dar sînt valabile şi în acest caz. Cum a intrat însă „unda violetă“ în viaţa noa