Hai, recunoasteti! Cate zeci de ore inutile n-ati petrecut pana acum pe Facebook sau Twitter? Ok, uneori sunt utile, mai afli una, alta. Dar de multe ori te duci ca robotelul din link in link, din profil in profil, te uiti ca hipnotizat la pozele unor oameni pe care nici nu-i cunosti pana ridici ochii, intr-un tarziu, si te intrebi: ce caut eu in viata lor? Nu mai zic de faimoasele teste de pe Facebook care sunt evident cretine si irelevante, dar ni le facem iar si iar pentru ca, nu-i asa, e o pierdere de timp cu iz de distractie. De voi, pacatosii in ale Farmville-ului, nici nu mai pomenesc.
Recunosc, sunt dependenta de calculator si internet. Prietenii pot fi martori cu mana pe Biblie. Daca imi pica netul intru in sevraj: panica, agitatie, refreshuri si restarturi disperate pentru inca o doza de www.
Ieri incercam sa demonstrez ca dependenta de munca nu prea exista si ca e doar o pavaza pentru alte probleme (sau non-probleme). Dar calculatorul o fi o dependenta? Eu as zice, in etapa de negare in care ma aflu, ca nu e chiar o dependenta. E parte din stilul de viata. La munca e indispensabil, pentru multi dintre noi. Acasa tine de multe ori locul televizorului, care a devenit enervant cu programele lui fixe si limitate. Tine locul ziarelor, revistelor si, uneori, telefonului. Dar nu ma tine departe de carti, de prieteni, de iesiri in parc. Nici nu ma gandesc la el cand sunt la mare, la munte sau in orice loc indepartat de casa mea. Dar daca, si in vacanta fiind, vad undeva, pitita dupa un stalp sau copac, o posibilitate de-a ma conecta la lumea virtuala, o insfac like there’s no tomorrow. Mail 1, mail 2, mail 3, blog, comentarii, facebook. Pfiuuu, rasuflu usurata! Deci pot trai si fara, numai nu mi-l scoateti in cale! Sunt dependenta?
Prin liceu posteam. 2-3 saptamani nu mancam carne, oua, lapte si apoi ma prezentam respectuos si smerit la domnul