Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt centrele nevralgice ale unei economii? Unde si cand se formeaza febra financiara?

Publicat in HotNews, marți 16 martie 2010 ·

E ca si in cazul unui corp uman. Cand apare o durere de cap, poate fi o simpla migrena sau semnul unei afectiuni mai grave. Segmentul economic al unei tari are si el puncte nevralgice pe care e bine sa le supraveghezi. A le controla din cand in cand echivaleaza cu efectuarea unei vizite medicale la doctorul de familie. Si reciproca e valabila. A nu le controla la timp e ca si cum ai permite virusului sa se instaleze.

Care sunt asadar punctele nevralgice ale unui sistem financiar? Cum se formeaza febra economica? Unde se pot ascunde bombele cu efect intarziat?

ComertulCand comertul scade vertiginos, ceva nu e in regula. Vanzarile cu amanuntul sunt si cauza si efect. Cauza pentru ca reculul comertului poate inchide firme, iar falimentele inseamna somaj si cheltuieli mai mari ale Statului. Efect, dintr-un motiv simplu. Creditul este aproape inghetat cu exceptia celui „aspirat” de Stat.

Comertul cu amanuntul

Foto: HotNews.ro

Economiile populatiei nu se simt nici ele foarte bine. Deja indatorati, romanii nu au de unde sa mai puna bani deoparte si nici puterea sa mentina vanzarile cu amanuntul la cotele din anii trecuti. Somajul in crestere duce increderea la niveluri extrem de scazute. In consecinta, comertul se contracta, reculul durand de cateva luni. Cei mai optimisti manageri mizeaza pe o crestere din semestrul al doilea. Cei mai pesimisti isi suspenda firmele.

Cardurile de creditMulti vad in cardurile de credit noua sursa a problemelor din sistemul bancar. Restantele urca ingrijorator, semnalul de alarma fiind deja tras inca din ultima parte a anului trecut. Toti emitentii au de suferit din aceasta cauza, iar cei care aveau cote de piata mai mari inregistreaza acum cele mai ridicate volume ale restantelor. Un sfert din inregistrarile la Cardurile de credit si rata neperformantelor

Foto: HotNews.ro

Bi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°