Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 42 de km nu se face autostradă

Publicat in Adevarul, marți 16 martie 2010 ·

Fără miliardele de la FMI, domnului Boc i-ar fi fost greu să vorbească acum despre stabilitatea leului.

„Dacă Guvernul nu a făcut nimic, cum se face că leul este stabil, şomajul e sub media europeană, exporturile au început să crească de mai bine de trei luni, agenţiile de rating au îmbunătăţit deja perspectivele ţării, iar România are una dintre cele mai scăzute cote unice de impozitare din Europa?" Sunt întrebări pe care Emil Boc le-a lansat, ieri, pe nerăsuflate, la o dezbatere pe teme economice.

Ce spune Emil Boc este real. Anul trecut a fost finalizat un tronson de 42 de kilometri al autostrăzii Transilvania. Dar se poate merge pe autostradă de la Cluj la Oradea? Nu.

La fel, dacă leul este stabil, nu este neapărat un merit al Cabinetului Boc. Principala raţiune pentru care România a contractat împrumutul de la FMI a fost asigurarea stabilităţii monedei naţionale. Este motivul pentru care banii trebuiau să ajungă la BNR, ulterior Fondul Monetar fiind de acord să susţină direct din aceste fonduri plata pensiilor şi a salariilor. Fără miliardele de la FMI, domnului Emil Boc i-ar fi fost extrem de greu să vorbească acum despre stabilitatea leului.

Din păcate, împrumutul de la FMI şi de la Comisia Europeană se dovedeşte insuficient pentru cheltuielile Executivului. Guvernul continuă să se împrumute într-un ritm alert. Nu mai departe de săptămâna trecută, România a obţinut un miliard de euro în urma unei emisiuni de eurobonduri cu scadenţă la cinci ani. Împrumuturi substanţiale se fac şi pe piaţa internă de capital.

Într-adevăr, rata şomajului, de 8,2%, este puţin sub media europeană, estimată la 9% pentru acest an. Dar avem aproape 800.000 de şomeri înregistraţi, în condiţiile în care numărul total al salariaţilor este de puţin peste patru milioane de persoane, iar numărul pensionarilor se ridică la peste 5,5 milioane. Nu e nic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 47 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 25 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 17 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°