Au muncit zeci de ani, însă datoriile i-au aruncat în stradă şi le-au alungat familiile. Mircea, Valerian şi Daniel şi-au încropit un adăpost din piese vechi de mobilier, pe valea portului.

Mai multe şifoniere şi câteva bucăţi lemn le servesc drept casă. Lângă adăpost, un câine se întinde la soare pe o saltea roasă de vreme. „Îl cheamă Gică“, şopteşte complice Valerian.

Îşi spală singuri hainele şi le întind la uscat pe bucăţi de cablu înnodat. Nu se plâng de iarna grea care abia vrea să plece, dar şi-ar dori să vină cât mai curând vara. „Când e cald, mergem la lucru. Pe vremea asta, nu găsim nimic de muncă“, povesteşte Valerian Şuşu (48 de ani). A lucrat 16 ani la fostul IAS din Mihail Kogălniceanu, însă când afacerea a fost privatizată, a rămas fără un loc de muncă. Spune că datoriile s-au tot adunat, iar când grijile l-au dărâmat, l-a părăsit şi soţia. Capul bărbatului se pleacă şi-şi frământă mâinile, de parca ar vrea să frângă amintirile dureroase.

Datoriile i-au alungat familia

„Din cauza datoriilor, soţia mea a plecat, m-a părăsit. Am avut o casă, i-am lăsat-o ei. Eu am iubit-o“, spune Valerian abia şoptit. Drama bărbatului este împărtăşită de Mircea Arabu, „colegul“ de adăpost. Are 59 de ani şi a rămas fără familie. „Am pierdut casa din cauza datoriilor“, povesteşte bărbatul. El este supărat pe cei asemeni lui, fără un adăpost deasupra capului. „Au venit peste mine şi m-au bătut, mi-au rupt oasele“, spune bărbatul ridicând în aer ambele mâini, încorsetate în gips. „Credeau că or să găsească bani aici“, completează Valerian cu un zâmbet trist. El spune că uneori se trezesc cu alţi bărbaţi în micul adăpost de pe valea portului. „Cred că se drogează sau beau prea mult mai sus, la clubul ăla al marinarilor. Vin peste noi şi ne necăjesc“, povesteşte bărbatul.

Mâncare şi ceaiuri de la poliţişti

Bărbaţii mai au o mâhnire: jandarm