Specialiştii în balistică se încăpăţânează să afle împrejurările în care s-a tras cu o armă chiar şi când acest lucru pare imposibil. Cineva a tras! Imediat intră în scenă criminaliştii. Caută indicii. Un cartuş, o armă abandonată, un orificiu sau chiar un ricoşeu.

Experţii care lucrează în laboratorul de balistică de la Institutul de Criminalistică vorbesc cu foc despre meseria pe care o au, dar şi despre situaţiile mai puţin obişnuite cu care s-au confruntat de-a lungul vremii. Şi au fost destule, deşi România este departe de a fi un paradis al armelor. Specialiştii spun că, în medie, realizează aproximativ 60 de expertize pe an.

În funcţie de caz, trebuie să determine împrejurările în care s-a efectuat tragerea - direcţie, unghi, traiectorie, distanţă -, să stabilească starea de funcţionare a armei şi a muniţiei sau să identifice arma după urmele lăsate pe tub şi pe glonţ, ambele elemente ale cartuşului.

„În meseria asta, dacă nu eşti pasionat, n-ai cum să ai rezultate. Trebuie să înţelegi arma. Uneori, având în vedere că sunt atâtea fabrici de armament în lume, ne e greu să demontăm arma. Şi trebuie să facem asta pentru a stabili dacă este sau nu în stare de funcţionare", explică expertul Ion Pleşa, adăugând că în anumite cazuri specialiştii trebuie să fie perseverenţi.

„Am muncit la un moment dat cu un coleg patru săptămâni pentru a demonta o armă. Am băgat-o în tot soiul de soluţii. Fusese găsită în pământ, la o demolare", îşi aminteşte comisarul Pleşa.

Un caz ca-n filme

Expertul în balistică Petrică Lucian, care a lucrat mai bine de 20 de ani în domeniu, nu a uitat însă un caz despre care spune că a prezentat o serie de elemente deosebite pentru România. Este vorba despre cazul Saşa Disici.

În martie 2001, un poliţist din Timişoara, Saşa Disici, şi un coleg au vrut să oprească o maşină