Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie, cad copaci!

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 16 martie 2010 ·

Zeci de familii făgărăşene au rămas în după-amiaza zilei de luni fără curent electric! Totul după ce vântul puternic a smuls din rădăcină doi copaci, doborându-i peste cablurile electrice. Din fericire, niciun făgărăşean nu a fost rănit. Pericolul însă nu a trecut. În municipiu mai sunt mulţi copaci uscaţi care pot cădea în orice moment, la o rafală de vânt mai puternică.

Iarna nu se dă bătută prea uşor! Luna martie a adus temperaturi destul de scăzute, ninsoare şi chiar viscol. De vreme rece, cu vânt foarte puternic, am avut parte şi luni, 15 martie. Rafalele puternice de vânt au smuls din rădăcini doi copaci uscaţi. Primul se afla în curtea fostei Case a Căsătoriilor. Copacul mare de câţiva metri înălţime s-a prăbuşit pur şi simplu peste firele de electricitate. Făgărăşenii din zonă au rămas fără curent timp de două ore. „Ca urmare a căderii unui copac a fost afectat un conductor de joasă tensiune aerian şi au fost afectate două străzi : Mihai Viteazu şi Codru Drăguşanu“ ne-a spus Laura Pungă, şefa Serviciului Relaţii Publice de la Electrica Braşov.

Din fericire, nici un făgărăşean nu era prin zonă în acel moment. „Din cauza viscolului, un copac din curtea Casei Căsătoriilor, fiind putred, s-a rupt şi a căzut peste firele de curent şi cablu TV. Nu au fost victime. Probleme au avut doar cei de la Electrica şi de la cablu TV. Circulaţia a fost închisă pe acest tronson de drum timp de aproape o oră“, ne-a spus Marian Harabagiu, şeful Serviciuluid e Protecţie Civilă.

„Era un adevărat pericol. Ar trebui ca cineva să ia măsuri şi să verifice toţi copacii bătrâni, care pun în pericol viaţa oamenilor“, ne-a spus un făgărăşean.

Angajaţii de la Electrica au fost nevoiţi să mai intervină şi în cartierul Tudor Vladimirescu. Un alt copac, aflat în faţa supermarketului Penny, a căzut peste firele electrice şi în acea zonă. Şi aici au fost probleme cu al

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Marea Britanie lansează o strategie industrială pe 10 ani pentru a stimula creşterea economică

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul condus de premierul Keir Starmer se pregăteşte să publice o strategie industrială pe termen lung, în valoare de mai multe miliarde de lire sterline, menită să susţină sectoarele prioritare,

FOTO & VIDEO Incendiu la un cunoscut service auto din Botoșani! Două mașini au ars în totalitate

Botosani News acum 5 ore
Un incendiu s-a produs, duminică seară, în parcarea unui cunoscut service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări la Lux Auto de pe strada Progresului. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Băiat de 9 ani, în stare foarte gravă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, după ce un autocar s-a răsturnat pe A2 / Alți șase copii cu traume minore

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foart

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°