Moartea este o fateta a realitatii cu care se confrunta fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu. Nu putem sa nu recunoastem ca si noua, adultilor, ne e greu sa o acceptam, dar si mai greu este sa le explicam copiilor de ce o fiinta draga dispare definitiv din viata lor. Cel mai adesea, cei mici se confrunta prima oara cu aceasta disparitie atunci cand animalul preferat moare, iar modul in care reactioneaza depinde in mare masura de varsta si nivelul lor de dezvoltare.
Multi dintre noi ezitam sa vorbim de moarte, in special in prezenta celor mici. Dar moartea este un fenomen inevitabil, pe care trebuie sa il acceptam. La fel trebuie sa faca si copiii nostri, iar rolul adultilor este sa ii ajute sa treaca cat mai usor peste acest moment dificil.
Copiii devin constienti de moarte cu mult timp inainte ca noi sa ne dam seama. Ei vad pasari, insecte sau animale moarte pe marginea drumului, aud despre moarte in povesti sau la televizor si o includ in jocurile lor. Astfel, copiii devin constienti de existenta mortii si, chiar daca nu inteleg foarte bine despre ce e vorba, au nenumarate curiozitati si intrebari.
Este adevarat ca, in mod natural, majoritatea oamenilor evita sa discute despre lucrurile neplacute care ne inconjoara, dar, uneori, asemenea discutii sunt cele care se vor dovedi cele mai utile mai tarziu, cand inevitabilul s-a produs. Mai mult, copiii sunt foarte buni psihologi. Ei interpreteaza cu usurinta comunicarea non-verbala si remarca atunci cand evitam sa discutam despre ceva suparator.
Pentru copii, evitarea subiectului poate transmite un mesaj: “Daca mama si tata nu pot vorbi despre asta, atunci trebuie sa fie vorba despre ceva foarte rau, asa ca mai bine nu vorbesc nici eu”. Astfel, in loc sa ne protejam copiii printr-o asemenea atitudine, mai curand ii ingrijoram si incurajam lipsa de comunicare.
