Despre condiţiile în care se desfăşoară învăţămîntul în mediul rural, despre diferenţele care au existat şi există între acesta şi cel din mediul urban, auzisem multe, dar am avut ocazia să le descopăr pe viu, o dată cu stabilirea mea într-un sat.
Integrarea unui individ într-o nouă comunitate înseamnă comunicare, socializare, implicare activă în viaţa socială... aşa, în timp, am aflat, printre multe alte lucruri, care mi se păreau ciudate, că în învăţămîntul local se aplică cu succes principiul segregării, adică există o şcoală pentru copiii românilor, alta pentru copiii maghiarilor şi a treia pentru copiii ţiganilor – de ce aşa? Încă nu am aflat... aşa e aici şi cred că va mai fi, deoarece părinţii copiilor nici nu se gîndesc la o singură şcoală unde să înveţe toţi copiii. La ce duce această separare? În primul rînd la ură, care se manifestă sub diverse forme, fiind cultivată cu grijă şi în mediul familial. Cu uimire am aflat că majoritatea cadrelor didactice fac naveta, deci implicarea lor în programele extraşcolare e redusă, iar în vacanţă pe porţile şcolilor sînt lacăte mari, în timp ce în spatele porţilor zac calculatoarele nefolosite...
Un alt mic amănunt: aici în sat – aflat la 12 km de oraş – în urmă cu şapte ani, erau doar 24 de telefoane fixe, iar mobilele nu aveau acoperire. Chiar dacă în 2004 s-au instalat peste 60 de telefoane, asta nu a însemnat că cei mai cu stare au făcut un sacrificiu pentru copiii lor, cumpărîndu-le calculatoare. „Nu au nevoie, au pămînt, au de lucru, nu le trebuie“ – e drept că unii şi-au schimbat modul de gîndire şi numărul copiilor care au calculatoare acasă a crescut, dar am vorbit de cei cu stare. Vreţi să aflaţi cîţi copii de ţigan au calculatoare acasă? Mai bine nu... Deci, pornind de la informaţie şi comunicare, diferenţele sînt flagrante...
În sat nu există o bibliotecă publică şi l
