Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Cociş: „Mă simt bine pe orice post de la mijlocul terenului în sus”

Publicat in Adevarul, marți 16 martie 2010 ·

Internaţionalul transferat pentru trei luni de „Poli” Timişoara este nerăbdător să debuteze în tricoul alb-violet. O leziune fibrilară îl va ţine pe Răzvan Cociş departe de gazon pentru încă cel puţin două meciuri ale bănăţenilor.

Jucătorul înregimentat de alb-violeţi doar până la finalul campionatului a trecut peste accidentarea la mâna stângă, însă în continuare se antrenează separat. „Mâna nu mai e o problemă. Port acea faşă de protecţie, mai am de recuperat în mobilitate, însă nu e o problemă care să nu mă lase să joc. Am acum o uşoara accidentare la coapsă, o leziune fibrilară, şi mi s-a recomandat să o las mai moale cam o săptămână, iar de duminică intru din nou în programul normal”, a declarat Răzvan Cociş în cadrul emisiunii „90 de minute” de la TVT ‘89.

Mijlocaşul cu profil ofensiv speră că echipa va găsi în curând drumul spre gol. „E important pentru un jucător să-şi facă treaba pe teren, fie că dă el goluri sau altcineva. Eu mi-aş dori mai mult să dau pase de gol, mai degrabă, decât să dau goluri. E greu să-l faci uitat pe Gigel Bucur, dar sper să reuşim să facem asta cu toţii, ca echipă. Ocazii avem, eu zic că în ultimul meci am avut ghinion”, este de părere Cociş.

Nu ştie dacă rămâne

Contractul pe termen scurt nu îi încântă în mod deosebit pe oficialii alb-violeţi, care încearcă să îl convingă pe jucător să rămână la „Poli” o perioadă îndelungată. „Desigur că există riscul să plec la vară, pentru că devin din nou jucător liber de contract. Însă sper ca, indiferent ce se va întâmpla, ambele părţi să fie mulţumite. Clubul mă ajută să revin pe teren după rezilierea contractului cu ruşii, eu sper să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivele”, a spus tânărul fotbalist.

Acesta a mărturisit că meciurile jucate ca fundaş lateral la Lokomotiv Moscova nu l-au încântat deloc. „Fundaş dreapta am ajuns dintr-o con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 20 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 33 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°